Dans terapie. Cele cinci elemente” – Dezvoltare, educație, sexualitate, cuplu, editura Junimea, 2016

Psihoterapeut Andreea-Roxana Linu

Rezumat:

Generos, provocator și cu rezultate deosebite, experiențialismul face o notă aparte în marea familie a psihoterapiilor.

Lucrarea de față își propune să ilustreze efectele deosebite pe care le are dans terapia din perspectiva experiențială. Alimentându-se din tradiții, inclusiv spirituale, dansterapia, nu numai că reprezintă un extraordinar instrument de integrare a tuturor componentelor personalității, dar și de descoperire treptată a ceea ce suntem ca Univers.

Referindu-se mai ales la viziunea taoistă, lucrarea punctează în special elementele componente ale Universului care suntem Noi, respectiv Apa, Lemnul, Focul, Pământul, Metalul. Prin dansul acestor elemente ne face să fim în fiecare zi mai aproape de ceea ce dorim să fim.

Rămâne ca pe viitor, prin aparițiile pe care ni le propunem, inclusiv editoriale, prin workshop-uri și simpozioane, să ilustrăm și să susținem această perspectivă.

Cuvinte cheie: psihoterapie, experiențialism, dans, dansterapie, Tao, Cele 5 Elemente

„Oricine este rigid şi inflexibil este un discipol al morţii. Cine este moale şi flexibil este un discipol al vieţii.” – Lao Tse

Pornind de la citatul lui Lao Tse știm deja că noi, oamenii facem parte din categoria discipolilor vieții, fără nicio îndoială ar putea spune unii, însă dacă ne punem întrebarea acum cât timp ne-am bucurat de corpul nostru, de senzațiile lui sau de un organ (nu atunci când te-a durut), când, pe timp de ploaie am călcat într-o baltă și nu ne-am supărat, când am luat pensula în mână și fără să avem talentul vreunui pictor, ne-am abandonat culorilor, acum cât timp, preț de câteva ore, am lăsat ce „trebuie” să se transforme în ce „simt”, și ești sincer, nu cred că răspunsul te va bucura.

Rigiditatea și inflexibilitatea pornește în primul rând de la ceea ce este real și anume realitatea propriului corp. În psihoterapia pe care o practic (experiențială și hipnoterapie) este esențial să fac clientul să realizeze diferența între a avea/deține un corp si a fi (în) experiența corpului prin mișcare.

Dansul este o artă care se reflectă prin mișcarea corpului, deseori acompaniată de muzică. Bebe Mihăescu ne spune mereu la grup că tot ceea ce este văzut este alcătuit din nevăzut. Eu îți văd corpul, forma, conturul, știu că este alcătuit din mușchi, oase, organe, sange, celule, însă nu le văd, dar știu că sunt.

Totul în viaţă este mişcare: fiinţele, celulele, atomii se mişcă neîncetat. De fapt, mişcarea este cea mai naturală expresie a vieţii. Şi oamenii se nasc cu instinctul de a se exprima prin mişcare. De aceea, dansul este un aspect esenţial al vieţii. El are darul de a conecta corpul, mintea şi spiritul astfel încât să simţi din plin bucuria de a trăi.

Ideea că trupul uman reprezintă reușita maximă a naturii care posedă calități maxime de plasticitate corporală a fost transmisă prin artă și filozofie încă din antichitate.1

Dansul este un mijloc artistic de exprimare a unui mesaj printr-o succesiune de mișcări ritmice. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Dans)

Dansul înseamnă emoție , cucerirea spațiului, oferă multiple satisfacții, fără a le uita pe cele estetice, și cum spunea Mallarme „…orice emoție ar pleca de la noi lărgește un spațiu ori se năpustește asupra noastră și îl încorporează” (apud Dobrescu Tatiana, p. 22)

Dansul înseamnă comportament fizic: corpul uman degaja energie prin raspunsul muscular la stimulii primiți de catre creier. Miscarea si energia organizata sunt esenta dansului. Partile corpului se contracta si se relaxeaza, se flexeaza si se intind, gesticuleaza si se misca dintr-o parte in alta. Actiunea de a dansa este inseparabila de dansator: creatorul si instrumentul dansului sunt unul si acelasi.

Dansul inseamna comportament cultural: valorile, atitudinile si credintele unei civilizatii determina, desi partial, atat conceptualizarea dansului cat si stilul, structura sau coregrafia. Dansul reflecta sistemul ideologic, sustinand sau criticand institutii, politici sau personaje. Astfel, actiunea se impleteste cu constiinta colectiva.

Dansul inseamna comportament social: dansul reflecta si influenteaza pattern-urile organizarii sociale (relatiile dintre indivizii unui grup). Dansatorul poate, de exemplu, sa joace un anumit rol cu un statut specific, ambele determinate de standardele societatii.

Dansul înseamnă comportament economic: unii oameni dansează pentru a-si câștiga traiul, in timp ce alții isi cheltuie din resurse pentru a lua lecții de dans sau pentru a privi un spectacol de acest gen.

Ca si comportament politic, dansul este o forma de a articula atitudinile si valorile politice, un vehicul de control, adjudecare si schimbare.

Dansul înseamnă comportament comunicațional, “un text in miscare” sau “limbajul trupului”. Dansul este un instrument fizic sau un simbol al perceptiei noastre asupra lumii si este de foarte ori mult mai explicit decat limbajul verbal atunci cand intenționam sa ne aratam dorintele si nevoile ori sa mascam adevaratele noastre intentii. Pentru ca noi oamenii suntem multisenzoriali, actionam, privim si simțim mai mult decat verbalizam.

Dansul are mai multe funcții:

•  de artă;
• religioasă
• rituală – mistică, războinică; la unele popoare, caracterul ritual s-a păstrat, decantat și astractizat, până în zilele noastre;
• de a invoca forțele divine – venerarea zeilor,etc.;
• pentru reușita la vânătoare;
• confruntări tribale;
• pentru agricultură;
• sexualitate;
• posperitate sau alungarea relelor;
• de transmitere a poveștilor, a culturilor, a istoriei din generație în generație;
• de divertisment.

Temele, subiectele dansurilor primitivilor erau: nașterea, intrarea în trib, renașterea naturii, anotimpurile, maturizarea adolescenților, căsătoria, plecarea la vânătoare, câștigarea unei bătălii sau râzboiul cu vecinii, moartea.

Nu există niciun dubiu faptul că dansurile reflectă spiritul, structura, tradițiile sociale, ideologiile și expresia artistică emoțională a unei epoci, unui popor.

Oamenii au dansat mii de ani, încă din preistorie, și asta putem observa prin figurile de dansatori care apar în picturile rupestre din Europa și Africa. (http://issuu.com/revista-cfermecat/docs/castelulfermecat2sep2013).

Deci, omul nu s-a servit de la început de un instrument oarecare, ci de propriul său corp pe care îl avea la dispoziție.(dobrescu)

La indienii antici, dansul însemna geometria ideală a formei, dinamism, îngemânarea artelor. Shiva, simbolul mitologiei hinduse, era considerat sursa oricărei activități, dar și Prințul suprem al dansului.
Cele 108 stiluri inventate de el s-au transmis până la învăţatul Bharata, autorul celebrului tratat (6.000 de versuri despre dans, poezie şi teatru).(Dobrescu T.)

La egipteni, dansul religios a existat și înainte, fiind inventat de preoți (corifei) și era închinat lui Osiris (zeul Soarelui), sub denumirea de dans astronomic. Oficianții care erau amplasați în jurul altarului, (altarul semnifica „soarele”) simbolizau semnele zodiacului și cele șapte planete și constelații, care se roteau în jurul soarelui. Ceremoniile în Egipt se făceau și în cinstea „Boului Apis”, zeul mult apreciat lor. (Dobrescu T.). Miscarile dansurilor egiptene erau numite in functie de activitatea pe care o realizau. De exemplu, lucrarea aurului, captarea cu succes a unei ambarcatiuni etc.

Un personaj atât de ilustru ca Epaminonda își trecea în biografie calitatea de „bun dansator”. Romanii au preluat dansurile greceşti şi au realizat forme noi. Este cunoscut „dansul săbienilor” care, în cursul lunii martie, evoluau într-o succesiune de salturi şi de sãrituri în jurul altarului lui MARTE – zeul războiului, ţinând în mână un scut în care loveau cu un băţ.(DT)

Dansurile dacilor, după Xenofon sunt Carpaia, dans magic legat de munca pământului, însoţit de muzică instrumentală (instrumente de suflat) şi colavrismus, dans cu caracter militar executat sub formă de pantomimă, fiind caracterizat prin elementul acrobatic.

În Grecia Antică, dansul făcea parte din disciplinele fundamentale ale educației, și era considerat important pentru sădirea, menținerea și întărirea sentimentelor de solidaritate socială. În acest sens ei practicau dansuri războinice (pirice), pacifice (emelii), de cules al viilor (epilenice) etc. Mai aveau și „dansul gimnic” („gymnos” însemnând corp gol), ceea ce demontra tangențele vechi dintre această formă de exprimare și gimnastică, discipline care fundamentează expresia corporală de astăzi.

Dansul, extazul dionisiac – halucinogenele, dansul şi cântul – secretul menadelor. Menadele au fost închinători de sex feminin ai lui Dionysos. Ele sunt atrase de muzică și dans într-o uniune completă cu natura primordială.

În timpul ritualurilor extatice, menadele își lăsă părul desprins, să curgă, iar dansurile lor erau dominate de mișcări ritmice și pasionale (Dicționar de dans)

Dionysos reprezintă principul totalității, al confuziei și obscurului, așa cum apar acestea în muzica și dansul grecești. Era considerat și ca un eliberator al infernului, zeu htonian, inițiator și călăuză a sufletelor. Aristotel a descris sub numele de Iakhos un Dionysos infernal, care conduce dansurile inițiatilor, dansuri ale morților pe câmpiile subterane ale infernului.

Dionysos simbolizează depășirea inhibițiilor, a reprimărilor. El este una din figurile nietzscheene ale vieții, opusă înțeleptului chip apolinic. El simbolizează forțele obscure care se ivesc din inconștient; este zeul care tronează peste dezlănțuirile provocate de beție, toate formele de beție, ceea ce cuprinde mulțimile în vârtejul muzicii și dansului, ba chiar și cea a nebuniei pe care o insufla celor ce nu l-au venerat cum se cuvine.

Arta dionisiacă îi dezvăluie omului adevărul dureros că toată frumusețea lumii cu toate bucuriile constituie numai o aparență înșelătoare, altoită pe un fond imens de suferința și durere, care constituie adevărata esență a realității. Artistul dionisac creează prin muzică și dans expresiile cele mai adecvate ale unei lumi, care în miezul ei ascuns înseamnă Voință de a fi, ceea ce echivalează, în plan sufletesc, cu o nemărginită și continuă durere și suferință. (Vasile Muscă, Marea amiază, ebook, editura Ideea Europeană, 2014)

La amerindieni dansul capata un profund caracter ritual, fie era dans magic, fie pentru intruchiparea viziunilor sau la succesiunea anotimpurilor. Prin acesta amerindienii stabileau legatura cu lumea de dincolo, cu lumea divinitatilor sau a spiritelor (kacinas). Unele dansuri tineau 3 zile sau chiar mai mult. Prin dansuri adeseori ei isi induceau stari extatice sau de transa lucida hiperconstienta.

Americanii indieni aveau dansuri separate pentru barbati si pentru femei si alte dansuri la care putea participa toata lumea. Aceste dansuri contineau diferite miscari pentru picioare si pentru pozitia capului. Mainile nu erau considerate importante. Ca si in alte culturi, tobele reprezentau un acompaniament muzical.

Dansurile traditionale din Japonia au fost executate de secole. Printre dansurile extrem de cunoscute se afla No si kabuki, ambele dansuri combinand mima si pasii de dans. Spre deosebire de dansurile din vest, dansurile japonezilor sunt formale iar miscarile sunt executate foarte incet, deplasarea fiind aproape insesizabila.

Dansurile chinezesti s-au dezvoltat acum mii de ani, unde dansurile de salon erau executate la Curtea Veche a Chinei. Dansul era o parte importanta atat pentru religie, cat si pentru filosofie. Cu trecerea timpului aceste dansuri au fost uitate si abandonate. Dansul chinezesc din ziua de azi este de cele mai multe ori executat ca o parte a operei chinezesti

Originile dansurilor africani s-au pierdut in Antichitate. O parte integranta din viata fiecaruia, dansurile erau folosite pentru a exprima atat bucuria cat si supararea, evocand prosperitatea si intentionand sa evite dezastrele; toate acestea faceau parte dintr-un ritual religios sau erau executate pur si simplu pentru distractie. Desi dansurile traditionale africane au disparut odata ce continentul s-a supus culturii Western (Occidentale), cateva dintre acestea au supravietuit.

Dansurile de fertilitate din Cote d`Ivoire sunt executate in interiorul unui cerc. Dansatorii se misca pe ritmul crat de sunetul tobelor si multi dintre acestia poarta masti care descriu pasari sau bestii. Alt lucru gasit in Cote d`Ivoire este dansul interpretat in timpul vanatorii. Cu gesturi clare, doi barbati carand un arc si sageti urmareau un baiat care purta o masca de antilopa.

Dansurile Sufiștilor/derviștilor. Sufismul, în sine, reprezintă latura iniţiatică, ocultă din islamism, iar purtătorii lui sunt misticii şi înţelepţii arabi care cunosc suma aspectelor iniţiatice tainice, neaccesibile tuturor practicanţilor religiei islamice. Aceste învăţături sacre se transmit clasic, de la maestru la discipol prin iniţieri. Dansul lor este unul aparte si este practicat in ordinul Mevlevi din Turcia si este doar una dintre meodele fizice de a atinge extazul religios. Hainele negre simbolizeaza mormantul, dar in timpul dansului costumatia este de cele mai multe ori alba, simbolizand giulgiul. Ceremonia in cadrul careia are loc se numeste sema. Cand danseaza, dervisii isi intind bratele, palma dreapta este indreptata spre cer iar palma stanga spre pamant. Astfel energia ce se coboara de sus patrunde in corp prin palma dreapta, traverseaza trupul si intra in pamant prin palma stanga. Seicul care sta in mijlocul lor simbolizeaza soarele iar dervisii, planetele ce se rotesc in jurul sau in sistemul solar Mevlana”.

Dansul este motivat de emoții și în acelasi timp exprima emoțiile (Chaiklin apud Leseho și Maxwell, 2010). Exprimarea emoțiilor prin intermediul dansului este organică, naturală și imediată, variațiile minore ale stărilor emoționale cauzează modificări ale mișcăarilor corporale. Dansatorilor li se oferă insighturi despre lumea lor interioară unde orice sentiment este justificat și binevenit. Prin dans sentimentele profunde sunt evocate, ajungându-se la o eliberare cathartică, având ca efect transformarea stării emoționale, promovând sănătatea și dezvoltarea psihologică. (Levy apud Leseho, Maxwell, 2010).

Terapia prin dans a luat fiinţă în 1940 – 1950, cu ajutorul dansatoarei și dansterapeutei Marian Chace (31 Oct. 1896 -19 Jul. 1970), conform Asociației Americane de Dans Terapie (ADTA este fondată în 1966).

Una din cele mai importante idei pe care Chace le-a promovat erau acelea că „tensiunile și distorsiunile corpului fizic sunt reflecții ale experiențelor traumatizante. Cu toate acestea, există o relație între schimbare și disponibilitatea pentru schimbare și <doar când persoana este pregătită pentru ea [schimbarea], aceasta [terapia] va deveni semnificativă/plină de înțeles pentru el și va avea efect asupra imaginii lui corporale>. Ea a înțeles că mișcarea reprezintă un simbol al inconștientului, iar reflectând și construind mișcarea în mod liber, pacientul devine capabil să pretindă expresia corpului și să explozere noi posibilități. A înțeles cum să integreze partea verbală cu cea non-verbală, într-un mod care curgea de la unul la altul, fără ca aceștia să se simtă incomod. Utilizarea empatiei kinestezice a fost importantă în acest proces.”

Alți precursori în America sunt: Fracisca Boas, care lucra cu copiii cu tulburări promovând expresia fanteziei prin tehnicile de mișcare, Trudi Schoop, care considera că „cine suntem se reflectă și se manisfestă în corpul nostru”. Adică, ceea ce se întâmplă în minte are o reacțiune concomitentă cu corpul, și ceea ce se întâmplă în corp are influențe asupra minții.

Alți precursori în Europa:

Rudolph Von Laban (1879 – 1958). Terapia lui Rudolf se baza pe forme de dans liber și erau „destinate figurării armoniei dintre trup și intelect, inspirând o interacție creativă între membrii unui grup”. Schema de lucru în terapia prin dans este diferită de la un teoretician la altul, însă oricum ar fi „accentul cade întotdeauna asupra felului în care clientul este ajutat să-și fortifice identitatea printr-o conștientizare crescândă a imaginii corpului.” (Corpul femeii moderne, 1996, Editura Aquila 93). Descoperirea lui a fost aceea că „scoțând emoțiile cu ajutorul mișcărilor corpului”, fiecare mișcare pleacă dintr-un impuls intern sau extern acumulat în memorie”

Irmgard Bartenieff. Unind pricipiile lui Laban cu anatomia și neurologia a dezvoltat o serie exerciții corective pentru pacienții bolnavi de poliomelită.

Isadora Ducan (1878-1927) „dansul nu este doar o transmisie a unei tehnici ci este un profund impuls vital. Sună cu redescoperirea unei minunate mișcări ritmice a corpului, o mișcare ideală care ar trebui să fie în armonie cu o mișcarea fizica perfectă și să trezească o artă care nu a mai fost trezită de două mii de ani.” – Música y salud: la danza calidad de vida, Manuela Buades Jiménez, África Rodríguez Blanco, Universidad de Granada.

Calea terapiei prin dans este precum o călătorie pe care o facem pentru a ne descoperi pe noi înșine, în acest mod explorândpropriul corp, propriile gesturi, precum și calitățile mișcărilor exercitate; este o călătorie înspre descoperirea propriului stil personal, capacitatea noastră de exprimare prin dans, cine suntem noi, punctele noastre puternice, nesiguranțele, conflictele dinlăuntrul nostru. Să nu uităm că omul este un animal simbolic: gesturile, mișcările, sunetele, vocea, toate au o valoare simbolică în sensul că sunt o expresie a ceva, ne comunică și ne leagă de ceva anume. http://www.dancetime.ro/p-80-Terapia_in_pasi_de_dans.html

Generos, provocator și cu rezultate deosebite, experiențialismul face o notă aparte în marea familie a psihoterapiilor.

În psihoterapia experiențială pe care o practic, până a-l ajuta pe client să conștientizeze procese, etc, important este să îi știu emoția. În concepția taoistă, pradigma Tao, toate emoțiile sunt asociate diverselor organe. Pentru mulți este foarte simplu, totul pleacă de la sistemul nervos, reacția sistemului nervos și cu asta am terminat. Sistem nervos suprasolicitat, datorită faptului că este un sistem, afectează diferite organe. Pentru taoiști, lucrurile sunt mult mai precise. Fiecare emoție ține de un anumit organ. Iar eu dacă sesizez că cineva cultivă o anumită emoție, îmi dau seama că un organ este în pericol, iar când fac terapie, indiferent ce tehnică voi aplica voi încerca să introduc în ea elemente care să ducă până la organ. Pentru noi suntem în primul rând, un corp. Corp nu este numai ceea ce văd, ceea ce am și in interior.

Emoțiile sunt în legătură cu o parte a corpului meu, și dacă eu văd, constat în anamneză o emoție care se repetă, știu că acea emoție este în legătură cu un organ, și organul acela mă va destabiliza. Și în momentul în care organul este destabilizat tot ceea ce este materie este format din energie. Și ajung prin tehnici să echilibrez clientul energetic. De aceea în experiențialism noi facem exerciții, tehnici de respitație, modelaj, desenăm. Modelajul și desenul, jocul de rol, de măști, cu cărți, teste poate să facă toată lumea, dar puțin pot să facă ce facem noi, apropo de Respirația Coloanei, Salutul Soarelui, Micul Circuit, etc.

Noi în intervenția noastră, terapia se face la nivele diferite – și acestea sunt 5:

1. energetic (de 2 tipuri: Yin și Yang, feminin/masculin)

2.corporal (din punct de vedere somatic)

3. mental (ține de partea cognitivă, intepretativă, volitivă)

4.emoțional (ține numai de lumea emoțiilor)

5.spiritual (ține de credințe)

Când lucrăm așa putem avea rezultate:

corpul lucrează altfel, emoțiile sunt mult mai așezate/echilibrate;

în situații de mari tensiuni rezistăm altfel decât altă dată;

începi să gândești, să îți reașezi lucrurile în minte altfel.

Pentru orientali, taoiști Universul este energie și această energie (Qi, Chi) este întotdeauna sub forma pozitiv și negativ.

Această energie, sub forma Yin/Yang o regăsim în cele Cinci Elemente. Aceste elemente sunt: Lemnul, Focul, Pământul, Metalul și Apa. Tot Universul este alcătuit din aceste cinci elemente, în viziunea taoistă. În viziunea noastră, europeană avem elementele: Focul, Pământul, Apa și Aerul. Pentru hiduși, au și ei tot cinci elemente, apare eterul (acașa).

Iar celor cinci elemente le corespund organe, cum intreg universul este alcătuit din aceste elemente. Noi, care suntem universul, suntem normal alcătuiți din cele cinci elemente, care corespund organelor noastre.

Cele 5 ritmuri sunt o stare de a fi. Ele sunt ca o hartă pe care o putem folosi oriunde dorim să mergem, pe toate planurile conștiinței- interior și exterior, înainte și înapoi, fizice, emoționale și intelectuale.

suntem învățați să negăm tot ceea ce se află mai jos de gât: orice emoție este periculoasă, orice senzualitate, sexualitate este periculoasă. Asta este o caracteristică a lumii, în special a lumii occidentale, să rămână, să poată controla totul, să învețe să se simtă în siguranță prin acest control, prin tot ceea ce este predictibil, previzibil. și este un paradox pentru că viață în sine este incontrolabilă, imprevizibilă și chiar nesigură/instabilă. Este ca și cum ni se cere să fim împotriva firii față de ceea ce este natural, organic, în mișcare

Avem nevoie de o perspectivă care să ne arate că totul este în mișcare, totul se schimbă, iar pentru asta avem nevoie de un „limbaj” care să reprezinte/întruchipeze acest punct de vedere.

Fiecare ritm reprezintă o calitate a felului cum ne mișcăm zilnic, a emoțiilor noastre.

Acestea sunt markeri către drumul înapoi spre un sine real, un sine vulnerabil, instinctiv pasional,

Aceste ritmuri ajuta la eliberarea sinelui creative și vibrant, de la orice vârstă, în oroce formă, mărime, îndiferent de nivelul fitness-ului și a abilităților în dans. Tot ce ai nevoie e un corp și dorința de mișcare.

Fiecare ritm este o călătorie unică, are o temă de lucru diferită, persoane diferite, muzică diferită, o diferită stare a corpului, inimii și minții accesează dansul tau.

Practica celor 5 Ritmuri este una de tip experiențial, cu improvizația mișcărilor și abordarea învățării

Practica mișcărilor celor 5 Ritmuri acesează o varietate de nivele ale experienței.

Gabrielle Roth a creat 5 Ritmuri după o viață de studio, observare și investigare a modului cum energia este transferată în mișcare.

FLOW – CURGEREA – FLUXUL – NAȘTEREA

•  este ritmul în care nici o figură nu este conturată.
• simți ritmul ca un val de energie, care începe să curgă.
• mișcare înceată, spiralată, circulară, ca și cum demarezi/începi un proiect.
• mergi cu curgerea, simte-o, găsește-ți ritmul, găsește-ți corpul, receptivitatea.
• deplasarea se face printr-un șir neîntrerupt de mișcări circulare fără scop și fără început;
• respirația este profundă, lentă;
• se urmărește conectarea cu corpul;
• fiecare mișcare se concentrează în jurul corpului;
• picioarele se rotesc, prin piruete, târâre, etc.
• Cum este Flow în viața de zi cu zi? Cum este „curgerea vieții”?
• este atunci când tot ce faci este conectat cu următorul pas pe care urmează să îl faci;
• când vezi și ai intenția clară și știi ce mișcare urmează să faci.

STACCATO – RITMUL SACADAT – COPILĂRIA

•  înseamnă claritate și conectarea cu un partener; start/stop.
• este ritmul în care stabilești o conexiune, care te ajută să simți ce este de fapt această conexiune.
• ritmul devine mai clar, mai ordonat, la fel și mișcările;
• respirația se accentuează pe un inspir și un expir zgomotos;
• mișcările sunt ascuțite, unghiulare, totul are o direcție și o concentrație;
• ritmul care începe să formeze o figură și să aibă spațiu;
• mișcările repetate ajută și conduc spre o claritate mai profundă a emoțiilor.
• Cum este Staccato în viața de zi cu zi?
• este atunci când te simți clar, ai o claritate în corp, vis-a vis de corp: claritatea pașilor, de unde vii și unde urmează să mergi, să pășești; tot timpul pășești spre înainte;
• claritate atunci când te oprești…ai intenția să te oprești și vezi unde dorești să mergi… mergi…și te oprești la final să vezi dacă ai ajuns acolo unde ți-ai propus.

CHAOS – HAOS, ABIS, CONFUZIE – PUBERTATEA

•  este ritmul care te invită la un dans sălbatic, extatic, dar și totodată la o împământare.
• totul are un sens clar: mișcarea, ritmul, starea, emoția, etc.
• corpul are un tremurat care ajută la eliberare: prin scuturarea capului, umerilor, mâinilor, etc., dar este vorba și de o eliberare emoțională a toate pe care le reții în tine;
• este caracterizat prin mișcări de agitație, eliberatoare, dezorganizate;
• cel care intră în ritm se află într-un contact complet, plin, e ca o experiență care abia acum o elucidezi;

Care este haosul în viață?

•  este abilitatea nu de a fi într-un singur loc prin intenție, ci de a fi în toate părțile, aspectele diferite ale vieții tale care îți cer intenția și care cer ca tu să fii disponibil/-ă: de la copilul tău care cere să îl asculți, în același timp gătești ceva, îți aduci aminte că trebuie să o suni pe mama ta, te asiguri că este bine copilul tău, te asiguri că ești atrăgătoare pentru partenerul tau, etc;
• să fii toate acele lucruri care trebuie să fii, dar într-unul singur.

LYRICAL – LIRIC, ÎNSUFLEȚIT – MATURITATEA

•  temele acestui ritm sunt lumina, joaca, repetiția, curiozitatea.
• pentru că vine după Chaos, în acest ritm libertatea devine mult mai accesibilă.
• este caracterizat de repetiții simple în mișcări, variații menite să accesezi starea de „a fi”;
• este dansul vântului, al formelor care prind contur.

Cum este liricul în viață?

•  este spațiul pe care ți-l acorzi, spațiul în care viața ta începe să se joace;
• este spațiul în care ești deschis/-ă spre noi schimbări;
• spațiul în care poți merge mai adânc spre a te relaxa, de a te elibera de toate pe care le faci să fii cine ești!

STILLNESS – TĂCERE, LINIȘTE, PACE, DOMOL – MOARTEA

•  mii de forme vibrează și apoi totul devine tăcere.
• ritmul este caracterizat când de mișcări lente, când de mișcări rapide.
• este momentul când toate ritmurile se concentrează într-unul singur.
• corpul, respirația, mișcarea, emoția se măresc, se contractă și devin UNIVERSUL;
• energia se liniștește, dar chiar și așa tot mai există formă

Cum este Stillness în viața de zi cu zi?

•  Este acel loc pașnic, tăcut, relaxant în care trebuie să fii, zi de zi, în somn, în ființa ta și în conexiunile pe care le faci

Anne Marie Hogya, 5rhythms™ In The Workplace: Exploring Movement As A Corporate Training Approach, Masters Of Arts In Leadership And Training, Royal Roads Universit,Annemarie@Goad.Ca, 2004

Sarah Cook, Karen Ledger and Nadine Scott, Dancing for living: Women’s experience of 5 Rhythms dance and the effects on their emotional wellbeing, U.K. Advocacy Network, 2003

Dobrescu Tatiana, (2006), Expresie corporală, dans și euritmie – curs de specialitate, Editura PIM, Iași

Manuela Buades Jiménez, África Rodríguez Blanco, Música y salud: la danza calidad de vida, Universidad de Granada