„Educația pentru sănătate. Activitatea fizică și rolul ei în îmbunătățirea calității vieții” – Teme de pedagogie generală, editura Performantica, 2015

Andreea Roxana Linu

1. Calitatea vieții. Perspectivă socială și educațională

Calitatea vieţii este un concept evaluativ, rezultantă a raportării condiţiilor de viaţă şi a activităţilor care compun viaţa umană, la necesităţile, valorile, aspiraţiile umane (Zamfir,C., Vlăsceanu, L., 1993,79)

În revista Calitatea Vieții (CV, XIII, nr. 1-4, 2002, 130), calitatea vieţii persoanelor se poate aprecia pe baza unor indicatori care pun în evidenţă condiţiile materiale: locuinţă, venituri, consum; factori biologici: sănătate, îngrijire medicală; formarea capitalului uman: accesul la educaţie şi cultură; participare socială: asumarea de roluri în societate; afirmare socială: valorificarea potenţialului de dezvoltare şi constituirea unor cariere profesionale în acord cu capacităţile şi aspiraţiile persoanei.

Calitatea vieţii este definită ca „percepţiile indivizilor asupra situaţilor lor sociale, în contextul sistemelor de valori culturale în care trăiesc şi în dependenţă de propriile necesităţi, standarde şi aspiraţii”(OMS, 1998).

Calitatea vieţii este definită în Oxford Dictionary of Sociology ca fiind un concept care, deşi în mare îşi are originea în sociologie, a depăşit de mult graniţele acesteia, prin multitudinea indicatorilor economici ce sunt folosiţi pentru a măsura acest concept. M. Farquhar (2008, p. 502-509) afirmă chiar faptul că acest concept al calităţii vieţii este cel mai multidisciplinar termen aflat în uzul curent, multidisciplinaritatea fiind identificată, de altfel, ca fiind principalul avantaj al acestui concept (Cummins, R., 2000, p. 55-72)

Mărginean I. dă o definiţie cuprinzătoare a calităţii vieţii, plecând de la premisa că acest concept nu poate fi separat de elementele care îl determină şi îl definesc în acelaşi timp (bunăstarea, dezvoltarea umană, capitalul social, calitatea societăţii, excluziunea/incluziunea socială, etc.). Astfel că autorul defineşte calitatea vieţii ca ansamblul elementelor care se referă la condiţiile fizice, starea economică socială, culturală, politică, de sănătate etc. în care trăiesc oamenii, conţinutul şi natura activităţilor pe care aceştia le desfăşoară, caracteristicile relaţiilor şi procesele sociale la care participă, bunurile şi serviciile la care au acces, modelele de consum adoptate, stilurile de viaţă, evaluarea împrejurărilor şi rezultatele activităţilor desfăşurate, stările subiective de satisfacţie/ insatisfacţie, fericire, frustrare etc. (Constantinescu, M., 2011, 11).

În lucrarea sa „An Integrative Approach To Quality Of Life Measurement, Research, And Policy”, Robert Constanza dă o definiţie a calităţii vieţii din perspectiva celor două valenţe ce o compun – obiectivă şi subiectivă. Astfel că autorul defineşte conceptul de calitate a vieţii ca reprezentând „gradul în care nevoile obiective ale individului sunt satisfăcute în relaţie cu percepţia subiectivă, individuală sau de grup, asupra bunăstării”. În timp ce nevoile obiective se referă la subzistenţă, reproducere, securitate, afecţiune, etc., percepţia subiectivă vizează fericirea, satisfacţia faţă de viaţă sau utilitatea personală. (Constantinescu, M., 2011, 12).

Katsching prezintă o conceptualizare a calităţii vieţii polarizată în trei domenii: subiectiv psihologic (care include o componentă cognitivă şi una afectivă), nivel de funcţionare socio-economică şi factori contextuali fizici, pe care îi rezumă în condiţii de viaţă. Ultimele două le consideră ca dimensiuni sociale ce se polarizează în dimensiunea psihologică.

Actualmente se acordă o atenţie din ce în ce mai sporită aspectelor spirituale şi existenţiale, sensului pe care pacientul îl acordă existenţei umane, descriind astfel dimensiunea spirituală a calităţii vieţii. (David, A. M. Năstase, S. 2012, 45)

Calitatea vieţii este determinată de Carr Alison și Higginson Irene prin (Carr, A. J., Higginson, I. J., 2001, 1360):

– gradul în care speranţele şi ambiţiile proprii se realizează în viaţa cotidiană;

– percepţia poziţiei în viaţă a persoanei, în contextul cultural şi axiologic în care trăieşte şi în raport cu scopurile, aspiraţiile, standardele şi preocupările proprii;

– evaluarea stării proprii de sănătate, prin raportare la un model ideal;

– lucrurile care sunt considerate importante în viaţa persoanelor.

2. Educația pentru sănătate. Conceptul de fitness și strategii de îmbunătățire a calității vieţii

Conceptul de fitness are originea în literatura de specialitate anglo-saxonă, el reprezentând o temă des abordată de toată lumea ştiinţifică care este în căutarea soluţiilor pentru creşterea calității vieţii şi menţinerea unei stări optime de sănătate. (Stoica, M., Tudor V., 2005, 1 )

Cuvântul fitness desemnează un ansamblu de activităţi practicate indiferent de vârstă, de condiţie materială sau socială cu capacitatea de a accede la o calitate optimă a vieţii.

Câmpeanu Melania (curs) spune că „vioiciunea mentală, curiozitatea, capacitatea de a răspunde adecvat din punct de vedere emoţional, de a stabili, întreţine relaţii cu alţi oameni, interesul şi implicarea în problemele sociale, precum şi capacitatea fizică de a îndeplini sarcini şi ţeluri personale cu eficienţă, vigoare şi fără a avea sentimentul de epuizare reprezintă elemente esenţiale ale vieţii, ale fitness-ului.”

Fitness – set de atribute prin care individul face faţă solicitărilor fizice şi funcţionale din activităţile cotidiene sau sportive, dependent de condiţia sa anatomică, fiziologică şi psihologică. (Faur, M-L., 2006, 16).

Fitness-ul reprezintă o condiţie dinamică, multidimensională, ce se bazează pe o stare optimă de sănătate ce include mai multe componente: fitness-ul psihic, fitness-ul mental, fitness-ul emoţional, fitness-ul social, fitness-ul fizic (condiția fizică) şi fitness-ul spiritual, fiecare dintre acestea contribuind la condiţia de bunăstare a unei persoane. Pentru menţinerea unei sănătăţi bune, o persoană trebuie să-și examineze fiecare din aceste dimensiuni și să se orienteze în sensul în care i se permite nu doar să trăiască o perioadă lungă de timp, ci de asemenea să se bucure de viaţă pe de-a-ntregul.

Noţiunea de fitness desemnează pregătirea fizică sau rezultatul procesului de pregătire fizică („condiţia fizică”) și reprezintă capacitatea de a răspunde cerinţelor mediului extern: să înveţi la şcoală, să-ţi faci temele pentru acasă, să faci curat în cameră, să mergi la cumpărături, să faci ceea ce ţi se spune, să-ţi continui munca în parcul central, să exersezi la trombon, să fii bun la matematică, să mergi la petrecerea de sâmbătă. Dacă faci faţă tuturor acestor sarcini şi activităţi fără a fi obosit şi ai încă energie pentru a rezolva problemele urgente, înseamnă că eşti într-o bună condiţie

Stilul de viaţă adoptat de către o persoană are un impact important asupra stării de sănătate a acesteia, prin comportamentele de risc (consumul de alcool, tutun, droguri etc.), caracteristicile alimentaţiei, practicarea exerciţiilor fizice, modul de petrecere a timpului liber şi limitarea stresului, comportamente de prevenire a diferitelor boli. De asemenea, importante sunt valorile şi atitudinile relaţionate sănătăţii, acestea influenţând comportamentele legate de starea de sănătate. Atitudinile, valorile şi comportamentele relaţionate sănătăţii au şi o componentă socioculturală, o mare parte dintre acestea fiind determinate cultural.

Nivelul de informare al unei persoane cu privire la drepturile de îngrijire a sănătăţii sau asupra diferitelor boli poate contribui la prevenirea şi menţinerea unei stări bune de sănătate. Starea de sănătate a populaţiei din România în context european. O abordare din perspectiva calităţii vieţii. (Pop, C.-E., 2010, 278)

Motroc Nicoleta-Lücy (2009, 25) precizează că „sănătatea include mai mult decât funcţionarea fără piedici a organismului. De asemenea, implică relaţiile mental-emoţional, intelectuale şi sociale cât şi valorile spirituale. Astfel, pentru o mai bună înţelegere a sănătăţii este necesar să examinăm în profunzime fiecare dintre aceste dimensiuni, care luate împreună constituie sănătate şi bunăstare în ansamblu.”

Sănătatea este bunul cel mai de preț al omului și păstrarea ei depinde esențial de modul nostru de viață, de felul în care știm să o îngrijim. Sănătatea este bine să o păstrezi atunci când o ai, pentru că o dată pierdută, uneori este foarte de greu să o recâștigi. Ea poate fi neglijată fie din necunoaștere, fie din superficialitate, fie negândindu-ne la întreținerea ei.

Sănătatea este o dimensiune importantă a calităţii vieţii şi poate fi considerată în cel puţin trei moduri diferite:

– pornind de la aspectele sale negative, se poate defini ca absenţa bolii;

– poate fi considerată ca o bună adaptare a individului la mediul său şi ca

funcţionare bună în acest mediu.

– poate fi definită în modul în care este concepută în documentele OMS (ca o bunăstare fizică mentală şi socială), într-o manieră pozitivă, devenind o valoare. (Bălașa, A. 2007, 55).

O stare bună de sănătate este un element esenţial al bunăstării umane, reprezentând o valoare în sine. La nivel individual, o stare bună de sănătate reprezintă o componentă importantă a capitalului uman, permiţând oamenilor să îşi desfăşoare activităţile, să îşi îndeplinească ţelurile, să aibă o viaţă completă şi să fie membri activi ai societăţii. La nivel societal, o stare de sănătate ridicată este un element-cheie al capitalului uman al fiecărei ţări, contribuind la competitivitatea ei faţă de alte ţări.

La nivel individual, starea de sănătate depinde de numeroşi factori interrelaţionaţi, precum: moştenirea genetică, poziţia socială, opţiunile în ceea ce priveşte stilul de viaţă (ibidem), comportamentele, atitudinile şi valorile adoptate cu privire la starea de sănătate. (Pop, C.-E., 2010, 274-276)

Genele sunt „codurile” înnăscute și încastrate în fiecare celulă a organismului uman. Ele controlează multe aspecte ale dezvoltării și funcționării indivizilor, de la desemnarea sexului și până la tendințele către anumite boli. Ele pot afecta sănătatea fizică, emoțiile, intelectul și chiar viața socială. Acestea sunt aspectele fundamentale ale vieții și sănătății individului. Factorii genetici nu pot fi controlați de către individ, deși adesea ei pot fi compensați. (Tihan, E., Ghiza, L., 2002, 5)

Motroc Nicoleta-Lücy (2009, 25) definește sănătatea ca fiind „acel proces în care toate aspectele din viața unei persoane lucrează laolaltă, într-un mod integrat. Nici un aspect al vieții nu funcționează în mod izolat. Organismul, mintea, spiritul, familia, comunitatea, țara, locul de muncă, educația și convingerile sunt toate interrelaționate. Modul prin care aceste aspecte se interacționează contribuie la îmbogățirea vieții unei persoane, fapt care ajută la determinarea caracterului de unicitate al persoanei cât și a sănătății acestuia.”

În 1967, OMS a declarat că sănătatea este o stare totală de bunăstare fizică, mentală şi socială şi nu în principal absenţa bolii sau a unei infirmităţi. (Grosu Emilia Florina, Popovici Cornel, Mihaiu Costinel, 2010, 25)

În Fitness-ul emoțional, sunt eliberate emoțiile „toxice”, iar blocajele sunt deschise, ceea ce nu mai este necesar se transformă și aspectele care sunt în paralel cu ceea ce sunteți cu adevărat sunt alertate și extinse. Prin exersarea în mod corect a emoțiilor noastre, suntem mai bine pregătiți să ne ocupăm de diversele situații din viață, fără a ne deconecta de la adevărul nostru interior și energia vitală.

Noțiunea prin care senzațiile corporale contribuie în mod serios la experiența noastră emoțională subiectivă apare în literatură sub o serie de forme (Sze, Gyurak, Levenson, 2010, 2 și urm.). Emoțiile apar atunci când percepția unui fapt incitant determină un grup de modificări corporale și că „sentimentul nostru referitor la aceleași modificări, pe măsură ce apar, înseamnă emoția”. În articolul lui Sze (2010), Lakoff a notat proeminența metaforelor corporale atunci când descriem experiența anumitor emoții (de exemplu, metaforele legate de inimă și de presiune, atunci când se descrie mânia). Constând în aceste puncte de vedere, Levenson, (1999) a postulat faptul că „experiența subiectivă a unei anume emoții derivă pe larg din senzațiile care sunt generate de activarea pachetului de răspunsuri asociate” (p. 496). În mod similar, teoriile despre cunoașterea încarnată sugerează faptul că există o relație reciprocă între activitatea corporală și modul în care sunt procesate informațiile emoționale. Aceste noțiuni se regăsesc și în neuro-știința contemporană, la Damasio (Sze, Gyurak, Yuan, Levenson, 2010) care postulează faptul că unul din rolurile principale ale emoției este de a aduce procesele autonome ale corpurilor noastre în stare de veghe, furnizând „markeri somatici” care ne ghidează alegerile și acțiunile.

În contextul educației fizice, IE este importantă atât pentru antrenori, cât și pentru sportiv. Pentru antrenori, a fost asociată pozitiv cu eficacitatea predării, mai specific pentru eficacitatea motivației și construirea caracterului. Pentru sportiv, IE mai mare a fost legată de performanța mai mare din sporturile în echipă, de genul crichetului și baseball-ului. Conform opiniei lui Zizzi și colegilor (Laborde S., Brüll A., Weber J., Anders L.-S., 2011, 2), un sportiv trebuie să recunoască emoțiile unei persoane, și, de asemenea, emoțiile coechipierilor și adversarilor, pentru a avea o bună prestație în sporturile de echipă.

Fitness-ul mental se referă la capacitatea unei persoane de a fi auto-determinată, de a avea o stare de sănătate psihologică care reflectă propriile auto-percepții (gânduri, emoții) în ceea ce privește satisfacerea a trei nevoi psihologice de bază: înrudire, competență și autonomie. Auto-determinarea se referă la capacitatea unei persoane de a gândi despre, de a planifica și de a acționa asupra deciziilor personale care contribuie la dezvoltarea emoțională, socială și fizică. (Murnaghan Donna, 2008-2009)

Nevoile fitness-ului mental:

Înrudire: „Mă simt inclus, sprijinit și încurajat de către alții”. Nevoia de înrudire se referă la conexiune și apropiere cu familia, colegii, precum și alte persoane importante. Această nevoie este îndeplinită prin interacțiunea cu ceilalți, prin apartenența noastră în grupuri, precum și sprijinul și încurajările pe care le primim de la alții.

Competență: „Am forțe și daruri care sunt recunoscute de mine și de alții”. Nevoia de competență se referă la recunoașterea și utilizarea darurile noastre personale în atingerea obiectivelor personale. Împlinirea acestei nevoi oferă un sentiment de realizare personală și realizare.

Autonomie: „Sunt în măsură să fac alegeri cu privire la lucruri care sunt importante pentru mine”. Nevoia pentru autonomie se referă libertatea personală de a face alegeri sau decizii care afectează viețile noastre. Atunci când această nevoie este îndeplinită în colaborare cu alte nevoi, libertatea și alegerea sunt exprimate în moduri în care respectul este demonstrat atât pentru sine cât și pentru ceilalți.

Satisfacerea celor trei nevoi este asociat cu bunăstarea emoțională sau rezistența, precum și participarea la alegerile stilului de viață sănătos și a acțiunilor din timpul copilăriei și adolescenței.

Satisfacerea nevoilor de fitness mentale:

• cresc atitudinile prosociale și comportamentale: prin exprimarea unui interes social în altele, a dorinței de a ajuta sau prin a fi generos;
• cresc răspunsurile sociale: demostrând respect și considerație pentru granițele sociale, reguli și rutini;
• cresc emoțiile plăcute: prin exprimarea sentimentelor de mulțumire și optimism – nemulțumire și descurajare.

Atunci când nu sunt îndeplinite nevoile fitness-ului mental, tinerii pot prezenta un risc mai mare în a se confrunta cu dificultăți legate de dezvoltarea emoțională, socială și fizică.

Fitness-ul mental se referă la capacitatea unui sportiv de a reglementa în mod optim gânduri, sentimente, comportamente și să acționeze într-un mod conștient și consecvent în timp ce face față cererilor multiple. (MacNeill K. și alții, 2014, 4 și urm.)

Scopul dezvoltării fitness-ului mental este de a maximiza performanța, de a se angaja în formare de calitate, și de a se menține un nivel sănătos al bunăstării mentale.

Sportivii dezvoltă fitness-ul mental fiind deschiși la greșeli, învățând din eșecuri și succese și stabilind obiective dincolo de abilitățile lor prezente.

Atributele fitness-ului mental cuprinde următoarele:

• înaltă încredere în sine;
• angajamentul și capacitatea de a stabili obiective;
• autocontrolul, motivarea și perspectivă;
• atitudine pozitivă și stare de spirit;
• atenție, axată pe sarcină;
• control emoțional
• abilitatea de a gestiona stresul și anxietatea;
• controlul nivelului de activare și relaxare;
• planuri competitive bine dezvoltate;
• abilitatea de a adopta și de a gestiona presiunea;
• adaptabilitate și de auto-reglare;
• pasiune și dragoste pentru sport;
• etica de lucru;
• responsabilitate;
• intenția de a gestiona mediile echipei și cerințele de performanță.

Aceste atribute nu garantează cele mai înalte niveluri de performanță sportive. Cei mai mulți sportivi de elită cultiva aceste atribute împreună cu dezvoltarea intenționată a fitness-ului mental și prin învățarea din experiențele personale.

Fitness-ul social se referă la capacitatea de realizare a rolului din viață, cum ar fi rolul de fiu sau fiica, părinte, soț, prieten, apropiat sau cetățean, într-un mod eficient și confortabil, cu plăcere, fără a tulbura climatul de ecologie sociala, de protecție al altor persoane. Fiecare dintre aceste roluri presupune diferite responsabilități și riscuri. Poate necesita o comunicare eficientă de genul oferă și ia, deoarece relaționările sănătoase niciodată nu se derulează într-un singur sens. Împlinirea trebuințelor umane pentru dragoste, intimitate, de apartenență, constituie un factor important în realizarea sănătății sociale. Pe scurt sănătatea socială înseamnă un habitat optim, alimentație corespunzătoare, socializare adecvată, convingerea că valorezi ceva pentru societate (școală, familie, serviciu). Toate trei se influențează reciproc. Persoanele care sunt private de aceste trebuințe pot dezvolta comportamente ce pot aduce amenințare la starea lor de sănătate și de bună dispoziție, intrând astfel în sfera deviației și patologiei sociale.

Fitness-ul psihic este definit ca integrarea și optimizarea proceselor cognitive, a abilităților, comportamentelor și emoțiilor pentru a afecta în mod pozitiv performanța, luarea deciziilor, bunăstarea, disponibilitatea de a-și îndeplini sarcinile și de a consolida capacitatea de reziliență a sportivilor și răspunsul acestora la stres (Robson, 2014, vii și urm.; Bates Bowles, 2010).

Acești factori de reziliență pot fi considerate ca antecedentele unui proces complex prin care persoanele fizice fac față stresului. Ca atare, ele oferă fundamentul pentru fitness-ul psihic. Raportul analizează cercetările despre programele de formare existente şi intervine pentru a promova dezvoltarea fitness-ul psihic. Temele comune peste aceste intervenții pentru promovarea fitness-ului psihic includ două componente: auto-conştientizare şi deprinderile de construcție.

Auto-conștientizarea este legată de înţelegerea sportivilor asupra modului lor de a reacţiona la stres, emoţiilor care le experimentează, și în procesele de gandire. Deprinderile de construcție sunt asociate cu promovarea emoțiilor pozitive, fericire, încredere, auto-stimă, şi bunăstare.

Fitness-ul psihic cuprinde auto-reglarea, afectele pozitive și negative, controlul perceput, autoeficacitatea, stima de sine, optimismul, adaptabilitatea, conștientizarea de sine și inteligența emoțională.

Lagache Daniel, (apud. Florin Tudose, 2000), sintetizând datele obținute de unii cercetători descrie următoarele caracteristici principale ale sănătății psihice:

• capacitatea de a produce, de a tolera tensiuni suficient de mari și de a le reduce într-o forma satisfăcătoare pentru individ;
• capacitatea de adaptare a propriilor aspirații la cele ale grupului;
• capacitatea de adaptare a conduitei proprii la diferite tipuri de relații cu ceilalți indivizi;
• capacitatea de identificare atât cu forțele conservatoare, cât și cu cele novatoare ale societății.

Fitness-ul spiritual este acel grad de unificare umană totală. Sănătatea spirituală coordonează sănătatea fizică, psihică, mentală și socială, conducându-le spre obiectivul vital. Spiritul este conducătorul suprem al ființei umane. Prin intermediul conștiinței, spiritul trimite minții acordul sau dezacordul referitor la ceea ce se întâmplă cu corpul uman, împreună cu indicațiile de fiecare moment necesare moderării activității acestuia. Spiritualitatea implică respectarea și urmărirea continuă a unui cod de valori/convingeri și credințe pe tot parcursul vieții.

Fitness-ul fizic se referă la starea organismului și la răspunsurile acestuia în fața accidentelor și a bolii. Pentru menținerea unei condiții fizice bune, a unei sănătăți fizice este important să adoptăm acele conduite ce ne conferă o bunăstare fizică. De exemplu, evitarea țigărilor, a consumului de alcool, alimentația moderată sunt doar câteva obiceiuri ce asigură o bună sănătate fizică. Exercițiile fizice adecvate, un efort cat și un repaos echilibrat, menținerea unei greutăți normale și alegerea inteligentă a mâncărurilor, evitarea abuzurilor alimentare în anumite perioade din an și a evenimentelor, ajuta de asemenea la menținerea stării de sănătate a organismului. Fitness-ul fizic poate fi împărțit în trei categorii.

1. Antrenamentul de flexibilitate – îmbunătățește gama de mișcare a articulațiilor, favorizează procesele metabolice de refacere și ajuta la eliminarea mai rapida a acidului lactic din mușchi. Antrenamentul de flexibilitate reduce riscul accidentărilor, creează o gamă largă de mișcare (mai ales că mușchiul își atinge limitele exterioare de mișcare), îmbunătățește gradul de mișcare în jurul articulației, reduce durerea musculară, îmbunătățește coordonarea, sistemul circulator și respirator – oxigenarea mușchilor și creierului – energizare, îmbunătățește postura corpului: amplitudine corporală, ținută expresivă, ajută la cunoașterea propriului corp – oferă grație, suplețe, amplifică plăcerea kinestezică datorită coordonării și perfecționării mișcărilor și ajută corpul pentru a face față cerințelor unui antrenament specific sau a unui anume sport. (Mihăescu, V. 2014, 253-254)
2. Fitness-ul de tip muscular – se caracterizează prin creșterea rezistentei și forței mușchilor prin ridicarea de greutăți. Componentele principale ale fitness-ului muscular sunt forța, rezistența musculară și mobilitatea. Alte componente pot fi considerate: viteza, puterea, îndemânarea, echilibrul și coordonarea. Persoanele de orice vârstă pot utiliza fitness-ul muscular pentru a îmbunătăți performanțele sportive sau al altor activități fizice, ori de a arăta mai bine. Persoanele de vârstă medie trebuie să practice exerciții de tonificare a mușchilor abdominali și de îmbunătățire a mobilității coloanei vertebrale pentru a preveni sau reduce la minimum lombagopatiile. Persoanele peste 50-55 de ani au nevoie de fitness muscular și aerob pentru a păstra o densitate mulțumitoare a oaselor astfel pentru a se menține activi și independenți (Câmpeanu M. Curs Activități de loisir, 53).
3. Fitness-ul aerob – cunoscut și sub numele de activitate cardiacă sau de rezistență, reprezintă abilitatea organismului de a consuma oxigen în mod eficient prin creșterea cantității acestuia trimisă în mușchi, oxigen ce le va permite mușchilor să funcționeze un timp mai îndelungat. Capacitatea de efort reprezintă posibilitatea organismului de a produce un lucru mecanic cât mai mare și de a-l menține un timp cât mai îndelungat. Altfel încât, o capacitate de efort este cu atât mai bună, cu cât o persoană poate susține un efort mai mare ca intensitate și durată. Îmbunătățirea acestui parametru se poate realiza prin antrenament. Sunt două tipuri de eforturi, în funcție de mecanismele metabolice prin care se obține energia necesară susținerii lor: efort anaerob și efort aerob. Efortul anaerob se bazează pe reacții energogene care se desfășoară în absența oxigenului (anaerob = în lipsa oxigenului) și permit efectuarea de intensități foarte mari (efort maximal) dar pe durate scurte (sub 1 minut). Eliberarea energiei se desfășoară în lipsa oxigenului și în funcție de substratul energetic vorbim de efortul anaerob alactacid, cu substrat energetic ATP (adenozintrifosfat) și CP (fosfocreatina), din a căror metabolizare rezulta energie în mod exploziv prin ruperea legăturilor fosfatmacroergice și efort anaerob lactacid, cu substrat energetic imediat tot ATP, dar a cărei resinteză se realizează prin glicoliza anaerobă, din care rezulta acid lactic. Efortul aerob folosește energie obținută pe căi metabolice care necesită prezența oxigenului (aerob = în prezenta oxigenului), procese care se pot derula pe perioade lungi de timp (mai mari de 3-5 minute) dar nu pot menține decât un efort de intensitate submaximală (medie și mică). (http://www.scritub.com/timp-liber/sport/Efortul-sportiv-efortul-fizic-65895.php) Aceste mecanismele sunt preferate de organism deoarece sunt mai „economice”, reacțiile anaerobe intervenind doar atunci când nu este posibilă folosirea unei cantități suficiente de oxigen în musculatură. Gimnastica de întreținere este una din multiplele activități care folosește un asemenea mecanism alături de jogging, ciclismul, mersul pe distanțe lungi, înotul, dansul, etc.
4. Influența activității fizice asupra calității vieţii

Activitățile fizice reprezintă atât un mediator cât şi un moderator între dizabilităţile funcţionale şi calitatea vieţii din punctul de vedere al sănătăţii. Astfel, orice activitate care promovează sănătatea, cum sunt exerciţiile fizice regulate, sunt importante pentru un stil de viaţă sănătos (http://www.centrulsmile.ro/miscarea-si-sm/).

Trecerea de la un stil de viaţă sedentar la unul activ trebuie făcută treptat, la început cu exerciţii de intensitate moderată, ce pot fi crescute gradual, apoi cu intensitate crescută. Se recomandă hidratarea şi răcorirea în pauze.

Analiza studiilor aplicate pe subiecţii cu probleme de sănătate, a arătat principalele cauze care au dus la scăderea calităţii vieţii. Acestea sunt:

• lipsa timpului de a practica o formă de activitate sportivă;
• starea de oboseală acumulată în timpul zilei;
• lipsa motivaţiei;
• disconfortul fizic datorat activităţilor fizice, durerea, febră musculară, un alt tip de muncă fizică altul decât cel profesional;
• problemele de sănătate şi recunoaşterea adaptării unor activităţi fizice în concordanţă cu tipul şi gradul afecţiunii;
• jena de a fi văzuţi de alte persoane participante la exerciţiile fizice, datorate aspectului fizic precar, sau vestimentar;
• lipsa banilor;
• lipsa disciplinei, proasta organizare a activităţilor profesionale şi cotidiene;
• criteriul de vârstă.

Toate aceste motive, în parte nerealiste, folosite ca scuză pentru a nu arăta neputinţa de a se organiza corect, au dus la scăderea calităţii vieţii şi apariţia unor boli care pot fi evitate prin aderarea la programe fizice.

Sedentarismul, inactivitatea fizică sunt cauze principale în apariţia bolilor, existând numeroase motive ca populaţia să păstreze exerciţiul fizic în scop profilactic, de menţinere, de plăcere sau de ameliorare a stării de sănătate. (http://www.idmclub.ro/ArticoleFitness/01-Radu-Iosca-Antonesei.php)

Efectele benefice ale practicării exerciţiilor fizice sunt:

În opoziție cu efectele negative ale sedentarismului, praticarea activităților fizice, printr-o desfăşurare bine organizată, urmăreşte: îmbunătăţirea stării de sănătate, formarea unei ţinute corecte, formarea deprinderilor motrice de bază (mersul, alergarea, săriturile, etc.), dezvoltarea calităţilor fizice (forţă, viteză, rezistenţă, îndemânare), dezvoltarea calităţilor morale şi de voinţă (hotărâre, curaj, perseverenţă, stăpânire de sine, organizare) (Stoenescu, G., 1974, 5).

Modificări la nivelul sistemului cardio-vascular:

adaptarea imediată a inimii prin creşterea frecvenţei cardiace. Frecvenţa cardiacă creşte în funcţie de intensitatea efortului de la valorile normale de la 60-80/90 bătăi pe minut, la 180-200 bătăi pe minut. Cercetările medicale au demonstrat că oricât de mare ar fi volumul efortului fizic nu se poate obţine creşteri ale capacităţii funcţionale a inimii dacă nu ajunge şi la o anumită intensitate;

forţa de contracţie a inimii creşte şi se îmbunătăţeşte circulaţia sangvină, ajută la dezvoltarea vaselor de neoformaţie (se deschid noi vase de sânge) şi se modifică numărul de celule roşii din sânge cât şi procentul de hemoglobină;

apar modificări la nivelul muşchiului miocardic, care devine mai puternic, pompează mai mult sânge spre ţesuturi şi organe şi scade frecvenţa cardiacă (prin antrenamente repetate);

creşte volumul de sânge circulant prin mobilizarea rezervelor aflate în ficat şi splină;

scade tensiunea arterială pentru vasele mari prin antrenament de lungă durată.

Modificări ale sistemului respirator:

• se dezvoltă amplitudinea respiratorie şi volumele de respiraţie; creşte rata de extracţie a oxigenului din hemoglobină;
• desfăşurarea economică a ventilaţiei prin frecvenţă moderată a mişcărilor respiratorii;
• creşte coeficientul de împrospătare al aerului în alveole, influenţat mai mult de profunzimea şi durata expiraţiei;
• îmbunătăţeşte elasticitatea pulmonară determinând o creştere a volumului de oxigen inspirat. (frecvenţa respiratorie, optimă în efortul aerob este de până la 30-35 de respiraţii pe minut);
• tonifică muşchii respiratori (diafragmă, intercostalii).
• Modificări ale sistemului osos:
• mişcarea reprezintă „hrana articulaţiilor” şi numai exerciţiul fizic va duce la o bună funcţionare a articulaţiile corpului;
• structura, grosimea şi rezistenţa oaselor se întăresc, capătă putere, rezistentă şi forţă (suprafeţele se măresc, se îngroaşă cartilajul articular);
• măreşte aportul de sânge şi substanţe nutritive, mărind şi capacităţile funcţionale ale acestui sistem (datorită acţiunilor de presiune, tensiune, compresiune. Întinderilor ce acţionează ca stimuli asupra sistemului osos),
• diminuează apariţia bolilor la nivelul sistemului osos, spre exemplu osteoporoza, care odată cu menopauza se accentuează din lipsa mișcării fizice;

Modificări ale sistemului muscular:

• ameliorarea substratului energetic şi enzimatic al contracţiei musculare;
• dublarea cantităţii depozitelor energetice (de glicogen) din muşchii solicitaţi;
• muşchii antrenaţi manifestă o utilizare mai economică a glicogenului în timpul efortului şi producerea unei cantităţi de acid lactic, ducând la apariţia mai târzie a stării de oboseală;
• muşchii îşi modifică structura internă şi îşi măresc volumul;
• au loc modificări ale muşchilor striaţi prin dezvoltarea acestora;
• creşte cantitatea de mioglobină (este rezerva de oxigen a muşchiului);
• muşchii scheletului, articulaţiile şi tendoanele se întăresc, capătă putere, rezistenţă şi forţă (se modifică procesele de creştere, dezvoltare şi armonizare);
• practicarea exerciţiului fizic duce la prevenirea cardiopatiilor ischemice, a infarctului miocardic, a aterosclerozei, osteoporozei, arteritei şi cancerului.

Modificări ale sistemului nervos:

• stimulează sistemul nervos central şi creşte capacitatea altor centri nervoşi (prin vascularizaţie) (se îmbunătăţeşte capacitatea de concentrare, precum şi viteza de reacţie, funcţia motrică, agilitatea, coordonarea);
• dezvoltă şi echilibrează procesele fundamentale corticale, excitația și inhibiţia;
• refacerea centrilor nervoşi obosiţi se desfăşoară mai rapid în cazul în care sunt solicitaţi alţi centri nervoşi aflaţi în apropierea primilor;
• optimizează funcţiile scoarţei cerebrale şi ale sistemului nervos vegetativ (care dirijează funcţiile tuturor organelor interne, aparatelor şi sistemelor organismului);
• practicarea gimnasticii ajută la eliberarea endorfinei, amortizând durerea;
• îmbunătăţeşte viaţa sexuală;
• reduce stresul;
• dezvoltă capacitatea intelectuală;
• creşte rezistența organismului la boli.
• Modificări ale sistemului digestiv:
• funcţiile de excreţie se îmbunătăţesc (prin eliminarea toxinelor);
• întăreşte sistemul imunitar, aparatul digestiv este mai activ şi mai rezistent la acţiunea factorilor perturbatori;
• digestia şi absorbţia alimentelor are loc în condiţii mai bune, cu un tranzit mai activ al tubului digestiv.

Modificări ale metabolismului:

• în primele minute de gimnastică de întreţinere sunt folosite rezervele de glicogen existente în organism, după care efortul se continua pe baza „arderilor” rezervelor de grăsime din corp;
• creşte rata metabolismului.

Pentru a avea eficienţa urmărită, activitatea fizică trebuie practicată sistematic, solicitând organismul până la o anumită intensitate, în funcţie de vârsta practicantului.

În contextul activităţii din domeniul medical, găsim în articolul lui Lupu Iustin (2006, 75-76) că pentru măsurarea calităţii vieţii pacienţilor se impune găsirea unor criterii operaţionale. Printre modelele existente, se pot aminti: modulul celor 14 nevoi fundamentale ale pacientului, sistematizate de Virginia Henderson (Henderson, 1996, 1977) şi cele 12 activităţi cotidiene Roper Nancy (1990) esenţiale pentru un pacient. Cele 14 nevoi fundamentale ale pacientului propuse de Henderson sunt (http://theoriesinnursing.blogspot.ro/2012/05/14-basic-human-needs.html):

1. respiraţie normală;
2. alimentaţia (a bea şi mânca) adecvată;
3. eliminarea excreţiilor corporale;
4. mişcarea şi menţinerea unor poziţii corporale dorite;
5. somnul şi odihna;
6. selectarea unor articole de îmbrăcăminte potrivite – îmbrăcare şi dezbrăcare;
7. menţinerea unei temperaturi corporale normale, prin adaptarea îmbrăcămintei şi modificarea mediului ambiant;
8. menţinerea curăţeniei corporale şi protejarea tegumentelor;
9. evitarea pericolelor din mediul de viaţă şi evitarea rănirii/traumatizării altora;
10. comunicarea cu semenii prin exprimarea emoţiilor, trebuinţelor, temerilor şi opiniilor;
11. practicarea cultului religios la care aparţine;
12. munca, ce dă sens şi valoare vieţii;
13. jocul şi participarea la activităţi distractive;
14. învăţarea, descoperirea satisfacerea curiozităţii şi folosirea serviciilor medicale accesibile/ disponibile

Cele 12 activităţi vitale pentru un pacient sunt, după Nancy Roper, următoarele:

1. menţinerea unui mediu de viaţă sigur şi sănătos;
2. comunicarea cu semenii;
3. respiraţia;
4. hrana şi băutura/satisfacerea minimului de hrană şi apă;
5. eliminarea excreţiilor (urină şi materii fecale);
6. îmbrăcarea şi curăţenia corporală;
7. controlul temperaturii corporale;
8. mobilitatea corporală;
9. munca şi jocul;
10. exprimarea sexualităţii;
11. somnul.
12. Moartea/decesul.

Dimensiunile calităţii vieţii relevante pentru starea de sănătate sau boală sunt :

• fizică (mobilitate, îngrijire personală, controlul reflexelor, absenţa durerii, vitalitate, energie)
• psihică ( reacţii emoţionale, funcţionare cognitivă)
• socială (relaţii interpersonale, comunicare, roluri)
• comportamentală (somn, alimentaţiei, recreere, hobbyuri)
• economică (financiar)
• independentă (sexualitate). (http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/Modele-ale-sanatatii-si-bolii44459.php)

4. Efecte psihosociale ale educației fizice asupra calității vieții
Educaţia fizică este indispensabilă în procesul de dezvoltare armonioasă a personalităţii umane (Paraschiv, F., 2012,8). Ea pregătește tinerii pentru viaţă.

Conform legii educației fizice și sportului „prin educație fizică și sport se înțeleg toate formele de activitate fizică menite, printr-o participare organizată sau independentă, să exprime sau să amelioreze condiția fizică și confortul spiritual, să stabilească relații sociale civilizate și să conducă la obținerea de rezultate în competiții de orice nivel. (Sandor, I., 2008,8-46)

Pe lângă dezvoltarea capacităţii motrice, influenţe importante sunt induse şi pe planul dezvoltării cognitive şi a celei afective. Sunt stimulate:

Pe plan psihic:

• activitatea intelectuală (gândirea, atenţia, memoria, imaginaţia, creativitatea),
• activitatea de dobândire a cunoştinţelor, deprinderilor motrice;
• activităţile de fitness şi tot ce ţine de motricitatea omului;
• comportamentele afective: interese, motivaţii, atitudini, valori;

Pe plan social:

• sentimentul de apartenenţă la un grup în care i se recunoaşte valoarea;
• i se oferă posibilitatea punerii în valoare a ideilor şi activităţilor proprii;
• în mediul social se dezvoltă capacitatea de apreciere şi autoapreciere,
• se formează capacitatea de a acţiona în grup;
• prinde contur noţiunea de fair-play.

Educația fizică și mișcarea structurată contribuie la procesul de transformare a copilului în adult şi la integrarea acestuia în societate. Prin faptul că îl capacitează atât cu competenţe de ordin motric, cât şi biologic, funcţional, psihic, moral, cele două activităţi au devenit indispensabile în procesul de dezvoltare armonioasă a personalităţii umane. Prin intermediul mişcării, inclusă într-o activitate planificată şi organizată, se obţin modificări progresive în capacitatea subiecţilor de a analiza situaţii, de a rezolva probleme, de a lua decizii şi de a acţiona. Se stimulează astfel activitatea intelectuală (gândirea, atenţia, memoria, imaginaţia, creativitatea), cea care este responsabilă de dobândirea de către subiecţi a cunoştinţelor despre deprinderi (cum ar trebui să se mişte corpul), despre activităţi (în ce context se poate corpul mişca, care sunt regulile de desfășurare a acestor activităţi), despre mişcare (cum se poate corpul mişca), despre fitness (cum „funcţionează” corpul uman).

Prin practicarea exerciţiilor fizice se dezvoltă sentimentul de apartenenţă la un grup, se oferă ocazia valorizării ideilor şi acţiunilor personale, se asigură recunoaşterea valorii individului, se favorizează dezvoltarea capacităţii de apreciere şi autoapreciere, elemente deosebit de importante pentru structurarea imaginii de sine; se realizează acceptarea şi promovarea unui comportament moral consistent exprimat în concepte, cum ar fi: fair-play, cooperare.

Dorinţa de afiliere la grup este citată adesea ca unul dintre principalele motive pentru care oamenii, în general, şi copiii în special, participă la activităţi motrice, cu caracter recreativ sau competiţional. în acelaşi timp, nevoia de apartenenţă la un grup, obligă individul la respectarea normelor de comportament, a valorilor pe care acesta le promovează, a atitudinii de acceptare a celuilalt. În acest fel se realizează procesul de socializare, deosebit de important pentru că are ca rezultat dobândirea de către individ a competenţei sociale.( http://www.qreferat.com/referate/medicina/NOTIUNI-FUNDAMENTALE-IN-TEORIA649.php)

J. Cratty (1967) consideră că sursa socializării în sport este reprezentantă de „activarea socială”: situaţia în care activitatea celorlalţi motivează individul pentru o performanţă superioară şi aceasta poate avea ca rezultat o schimbare de comportament. (Triboi,V., Branişte, Gh., 96 și urm.)

Scopul socializării este acela de a forma o persoană competentă din punct de vedere social, în sensul că recunoaşte valorile societăţii, normele şi modelele de comportare. Procesul de socializare presupune astfel în vederea dobândirii competenţei sociale sunt importante patru variabile: atitudinea, imaginea de sine, combativitatea şi competenţa interpersonală.

Educația fizică deţine atributele unor medii de socializare, care să permită amplificarea treptată a sferelor de cuprindere, de la integrarea fizică, la cea funcţională, şi în final, la cea socială şi societală.

Unul dintre atributele culturii fizice care le recomandă ca medii de socializare, cu efect asupra integrării sociale este faptul că practicarea exerciţiilor fizice se desfășoară, mai ales, în grup.

O caracteristică importantă a grupului de sportivi este aceea a solidarităţii. Aceasta asigură unitatea, trăirea grupului. În domeniul, culturii fizice solidaritatea este multiplu determinată; pe lângă factorii de natură individuală, motivaţională, intervin şi cei de natură socială, exercitaţi din mediul exterior (recompense, sponsorizări, contracte de muncă, etc.). Realizarea solidarităţii este consecinţa faptului că grupul oferă membrilor săi securitate emoţională, încredere, sprijin, protecţie, posibilitatea dezvoltării armonioase a personalităţii.

Biddle și colegii săi (2000) descriu mai multe motive pentru care activitatea fizică ar trebui să fie utilizată pentru a promova sănătatea mentală. Activitatea fizică este mai puțin costisitoare și are efecte secundare minime în comparație cu utilizarea medicamentelor farmaceutice ca tratament de sănătate mintală.

Activitatea fizică poate fi susținută pe termen lung, în timp ce medicamentele sau terapia poate fi doar pe termen scurt. Cei care au dificultăți în accesarea îngrijirilor pentru primirea tratamentului, indiferent dacă este din cauza lipsei asigurării de sănătate sau a constrângerilor geografice, ar putea beneficia, de asemenea, de includerea activității fizice (Atousa G. Dehkordi, 2011, 1740).

Un studiu făcut în România de prof. univ. dr. Gheorghe Marinescu (Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, Bucureşti) și asist. univ. dr. Valeria Bălan (Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, e-mail valiswim@yahoo.com) privind îmbunătățirea calității vieții prin activități acvatice a ajuns la concluzia că la tineri, activităţile acvatice pot fi o modalitate de practicare a exerciţiului fizic care permite deconectarea, ieşirea din starea de supraîncărcare specifică vieţii contemporane şi induce o stare de bine cu efecte pozitive asupra calităţii vieţii.

Bibliografie

Atousa Ghaseminezhad Dehkordi. (2011). The comparison between athlete females and non-athlete females regarding to general health, mental health, and quality of life. Ahvaz Branch, Iran. În Procedia Social and Behavioral Sciences 15,1737–1741;

Bates Mark J., Bowles S., † Hammermeister J., Stokes C., Evette Pinder și alții, (2010), Psychological Fitness: a Military Demand-Resource Model (MRD), Military medicine, vol. 175, 8:21 (publications.amsus.org);

Bălașa, Ana. (2007). Sănătatea – componentă esenţială a calităţii vieţii vârstnicilor. În revista Calitatea Vieții, XVIII, nr. 1–2, p. 55–74;

Carr, Alison J., Higginson, Irene, J.. (2001). Measuring quality of life: Are quality of life measures patient centered?. în „British Medical Journal”, 322, 1357–1360;

Câmpeanu, Melania. Activități de loisir – curs. Cluj Napoca;

Constantinescu, Mihaela. (2011). Evoluția conceptului de calitate a vieții și implicațiile acesteia asupra strategiei de marketing a companiilor, în revista Marketing Online, vol. 5. Nr. 1, p.11-20;

Cummins, R. (2000). Objective and Subjective Quality of Life: an interactive model, în „Social Indicators Research”, Vol 52, Kluwer Academic Publishers Group, Netherlands, p. 55-72;

David, Adriana Mihaela. Năstase, Sorina. (2012). Calitatea vieții la pacienții cu afecțiuni oncologice și patologie depresiv-anxioasă comorbidă, în Revista CV, XXIII, nr. 1, p. 45-62;

Farquhar, M. (1995). Definitions of Quality of Life: a Taxonomy, în „Journal of Advanced Nursing”, Vol. 22, No. 3 (publicat online 28 iun 2008, p 502-509);

Faur, Mihaela-Liana.(2006). Fitness – necesitate, moft, formă de recreere. În Analele UVT – Seria EFS, Nr. 8, (http://www.sport.uvt.ro/analeleuvt/revista/2006/2006N_2.pdf);

Florin Tudose. (2000). O abordare a psihologiei medicale. București: Editura InfoMedica;

Grosu, Emilia, Florina. Popovici. C., Mihaiu C. (2010). Locul şi rolul fitness-ului în ştiinţa sportului;

Laborde S., Brüll A., Weber J., Anders L.-S. (2011). Trait emotional intelligence in sports: A protective role against stress through heart rate variability?, Personality and Individual Differences 51 23–27, journal homepage: www.elsevier.com/locate/paid Levenson, R. W. (1999). The intrapersonal functions of emotion. Cognition & Emotion, 13(5), 481–504;

Lupu, Iustin. (2006). Calitatea vieţii în sănătate definiţii şi instrumente de evaluare. În revista Calitatea Vieții, XVII, nr. 1–2,73–91;

MacNeill K, Benz L., Brown M., Kabush D., Frank van den Berg, Durand-Bush N., Orlick. (2014). Mental fitness for Long-Term Athlete Development, Published by Canadian Sport Institute – Pacific;

Mărginean, Ioan. Mihăilescu, Adina. Dumitru Mihai. (2002). Despăgubiri datorate familiei în cazul accidentelor mortale de muncă, în „Calitatea vieții”, XIII, nr. 1-4, p.127-142

Mihăescu, Vasile. (2014). Corp, sexualitate și psihoterapie. Iași: Editura Polirom.

Motroc, Nicoleta-Lücy. (2009). Sănătatea şi educaţia fizică. În revista Marahon, vol.1, nr. 1

Murnaghan D., (2008-2009), Prince Edward Island Provincial Results: Mental Fitness, Physical Activity and Healthy Eating, University of Prince Edward Island;

Paraschiv, Florin. (2012). Psihomotricitate şi inteligenţă motrică în adolescenţă. Strategii educaţionale de formare şi dezvoltare – teză de doctorat. București: Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Psihologie şi Știintele Educaţiei;

Pop, Cosmina-Elena. (2010). Starea de sănătate a populaţiei din România în context european. O abordare din perspectiva calităţii vieţii. În revista Calitatea Vieții, XXI, nr.3-4, p.274-305.

Precupeţu, Iulian. (2008). Evaluări ale protecţiei sociale şi îngrijirii sănătăţii, în Mărginean, Ioan. Precupeţu, I. (coord.), Calitatea vieţii şi dezvoltarea durabilă. Politici de întărire a coeziunii sociale, Bucureşti, Editura Expert – CIDE, p.137–146;

Robson Sean. Psychological Fitness and Resilience a Review of Relevant Constructs, Measures, and Links to Well-Being, RAND Project AIR FORCE series on Resiliency, ISBN: 978-0-8330-8076-9;

Sandor, Iosif. (2008). Bazele generale ale teoriei educației fizice și sportului – suport de curs. Cluj Napoca: Universitatea „Babeș-Bolyai”;

Stoenescu, Gineta. (1974). Gimnastica zilnică pentru femei – ediția a III-a revăzută și completată. Editura Stadion

Sze, Jocelyn. Gyurak, Anett. Joyce, W. Yuan. Levenson, Robert W.. (2010). Coherence Between Emotional Experience and Physiology: Does Body Awareness Training Have an Impact?, University of California, Berkeley, Online First Publication: 10.1037/a0020146;

Tihan, Eusebiu. Ghiza, Laura. (2002). Conceptul de sănătate, parte integrantă în sistemul de ecologie socială şi protecţie umană. Editura Institutului de Ecologie Socială şi Protecţie Umană – FOCUS

Triboi,Vasile. Branişte, Gheorghe. Teoria şi metodica culturii fizice – suport de curs (https://www.scribd.com/doc/215297742/Teoria-Si-Metodica-Culturii-Fizice);

Tudor, Virgil. Stoica, Marius. (2005). Optimizarea fitness-ului prin utilizarea unor mijloace de pregătire generală la fotbaliștii de înaltă performanță. Discobolul nr.2, ANEFS București;

Zamfir, Cătălin. Vlăsceanu, Lazăr. (1993). Dicţionar de sociologie. Bucureşti: Editura Babel.

http://theoriesinnursing.blogspot.ro/2012/05/14-basic-human-needs.html

http://www.centrulsmile.ro/miscarea-si-sm/

http://www.idmclub.ro/ArticoleFitness/01-Radu-Iosca-Antonesei.php

http://www.qreferat.com/referate/medicina/NOTIUNI-FUNDAMENTALE-IN-TEORIA649.php

http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/Modele-ale-sanatatii-si-bolii44459.php

http://www.scritub.com/timp-liber/sport/Efortul-sportiv-efortul-fizic-65895.php