Modele maritale în cuplu – Dezvoltare, educație, sexualitate,cuplu, spiritualitate, Editura Universitară Danubius, 2017
Formator APEH Andreea-Roxana Linu
Psihoterapeut Mirela Fărăoanu
Abstract:
Familiile în societatea contemporană au suferit în ultimele decenii transformări profunde. Cu toate aceste transformări, funcțiile de bază ale familiei au rămas, în mare parte, neschimbate. Printre factorii care au determinat aceste schimbări putem enumera:
scăderea influenței familiei de origine asupra comportamentului marital, libertatea în alegerea partenerului, implicarea femeii în viața socială și profesională, creșterea libertății sexuale și acordarea a tot mai multor drepturi copiilor.
Scopul acestei lucrări este de a conștientiza diferențele dintre cele două modele maritale propuse de noi: modelul tradițional și modelul modern și modalități de intervenție în cuplu.
Cuvinte cheie: cuplu, diferențe, modelul tradițional, modelul modern, intervenție.
De-a lungul timpului, pentru a supraviețui, oamenii s-au asociat intim în grupuri sau cupluri, statuate sub denumirea de familie. În acest mod, ei au reușit să supraviețuiască, au elaborat reguli și norme de funcționare a familiei, astfel familia devenind prima instituție socială din istoria lumii.
Cuplul conjugal poate fi definit ca nucleul care stă la baza întemeierii familiei, exprimă uniunea a două persoane care se modelează, se dezvoltă și se motivează reciproc în plan biologic, psihologic și social. „Cuplul poate fi definit ca o structură bipolară, de tip bio-psihosocial, bazată pe interdeterminism mutual (partenerii se satisfac, se stimulează, se susţin, se dezvoltă şi se realizează ca individualităţi biologice, afective şi sociale, unul prin intermediul celuilalt)” (Mitrofan, I. şi Ciupercă, C. 1998. Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia familie)
Familia se constituie prin mariaj/căsătorie ca modalitate istoric standardizată și socialmente acceptată de unire a două persoane de sex diferit. Mariajul se realizează prin oficiere juridică, facultativ și religioasă, sub formă de contract între parteneri și între aceștia și stat, prin care
părțile îți recunosc reciproc drepturile și obligațiile. Oficierea mariajului, cunoscută oficial prin termenul de nuntă, realizându-se sub forma unei ceremonii, constituie prilejul inițial și major de recunoaștere socială a noii familii și de conștientizare publică de către comunitate și de către parteneri a noului lor status, atât ca familie cât și ca indivizi. Constituie totodată și unul din marile prilejuri comunitare de a se strânge legăturile și de a se sprijini material, prin daruri, tinerele mariaje.
Cercetătorii au analizat familia după mai multe criterii:
- După numărul partenerilor:
– familii poligame: sunt familiile formate din mai mulți membri de același sex; de exemplu bărbatul are mai multe soții (familii poliginice), sau femeia este soția mai multor bărbați (familii
poliandrice);
– familii monogame: se referă la familiile cu câte un singur partener de același sex. Familiile monogame se pot clasifica în:
– familii extinse: sunt familiile alcătuite dintr-un număr mare de membrii, pe lângă părinți și copii se mai întalnesc și membrii familiei de origine, reprezentând în fond un conglomerat de nuclee conjugale, care se află sub autoritatea celui mai în vârstă membru al
grupului (sunt specifice îndeosebi mediului rural tradițional);
– familii restrânse: alcătuite din soț, soție și din copii (sunt specifice mediului urban). - După numărul părinților existenți:
– familii biparentale: în care se regăsesc ambii părinți;
– familii monoparentale: familiile în care există doar unul dintre părinți, acest lucru survine în urma decesului, divorțului sau a liberei alegeri de a devenii părinte unic. - După numărul de copii ce o formează:
– familii fără copii: fie cuplul nu poate avea copii, fie au decis să nu aibe copii sau încă nu s-a întâmplat acest lucru;
– familii cu un copil;
– familii cu doi copii;
– familii cu trei sau mai mulți copii. - După orientarea sexuală a partenerilor:
– familii heterosexuale: unde partenerii sunt de sex opus (este cea mai întâlnită formă);
– familii homosexuale: în care cuplul e format din parteneri de același sex. - După apartenența culturală a partenerilor:
– familii din aceaași cultură;
– familii mixte: partenerii aparțin unor culturi diferite. - După criteriul locuinței:
– familia de rezidență: care se identifică cu menajul și ea reprezintă acel grup de persoane care alcătuiesc o gospodărie, au același domiciliu și administrează împreună un buget comun;
– familia de interacțiune: care este formată din membrii aceleiași familii care însă nu au domiciliul comun și adesea nici aceeași localitate de domiciliu, dar care păstrează anumite legături concretizate în: schimburi de vizite, ajutoare financiare etc. Acest tip de familie se
întâlnește ca rezultat a urmării partenerului la domicilul acestuia sau a obținerii unui loc de muncă în altă localitate. A fi părinte astăzi reprezintă o tranziție de la matricea tradițională familială, la parteneriatul contemporan, iar asta nu se limitează doar la posibilitatea de a transmite copilului ceva ce ține doar de aspectele fizice (cum ar fi: va avea ochii verzi sau albaștri?, va fi scund sau înalt?, etc.) sau la faptul că d.p.d.v ereditar ar putea semăna fizic sau moral cu părinții, unul din bunici sau cu un unchi. Asumarea rolului de părinte poate favoriza sau împiedica astfel de asemănări. Conștientizând faptul că, într-o zi, copiii, vor reflecta propriul lor mod de a gândi sau de a trăi, părinții, e necesar să știe cum să dezvolte și să integreze în personalitatea sa funcția parentală (nu e totuna dorința individuală de a crea o familie cu familia reală care se constituie), să aibă capacitatea de a fi prezent pentru copil, un bun observator al acestuia, dar și al propriei persoane și capacitatea de a fi capabil să facă schimbări în folosul amândurora. Cum modelul feminin-masculin moștenite din familia de origine își pune amprenta asupra noului cuplu constituit, în aceeași manieră modelele parentale vor crea o sinergie sau se vor duela și în planul maternității, al paternității cât și al masculinității și feminității. Pare ireal, însă dacă avem doar curiozitatea să cercetăm experiențele cotidiene întâlnite și să le asociem cu un model partenerial de interacțiune, vom putea observa, deseori că fiecare încearcă să își impună modelul preluat de la familia de origine în încercarea de a găsi un echilibru între toate aceste modele de rol. Acest lucru, duce la un climat familial tensionat, iar în funcție de gradul de „agitație interioară familială” (Anghel, E. 2011, p. 80), fătul și apoi bebelușul vor veni într-un climat propice sau alterat pentru propria lui dezvoltare. De aceea, este de dorit ca înaintea constituirii cuplului și ca înainte ca să devină părinți, cei doi parteneri să caute o formulă de a-și exprima, delimita ideile și așteptările în legătură cu
rolurile pe care și le vor asuma: bărbat, femeie, mamă, tată. Modelul tradițional presupune ca mama, timp de doi ani de la nașterea copilului să stea cu el, devenind astfel o prioritate în viața ei și dedicându-i-se în exculsivitate pentru realizarea unei bune educații. Aceasta presupune să se ocupe de creșterea și educarea copilului în detrimentul reluării activității profesionale și a împlinirii în acest plan. În paralel, în modelul de tip partenerial, mama dă naștere copilului, stă cu el, dar oferă atenție și iubire tatălui și îl implică în
creșterea și educarea celui mic. Alege cât timp va sta acasă cu copilul și își continuă traseul profesional, împletind realizarea familială cu rolul de mamă, soție cu cea profesională. De cealaltă parte, tatăl, în modelul tradițional, ia contact cu copilul abia după naștere, îi
dă nume, integrându-l astfel într-o succesiune de generații și se implică în educarea lui abia după vârsta de 2-3 ani. Tatăl, în modelul partenerial contemporan, ia contact cu fătul încă din burta mamei, îi vorbește, îl mângâie, participă la naștere, dă numele copilului, integrându-l în familia de origine, iar împreună cu mama se gândește la viitorul și se implică în creșterea lui prin intermediul îngrijilor, al jocurilor și stabilind o relație cu acesta. Asumându-și fiecare acest proces complex vor crea un mediu securizant și plin de încredere atât pentru ei cât și pentru familia ce doresc să o formeze, având o imagine suficient de clară asupra modelului de conviețuire pe care îl adoptă, rolurile parentale și așteptările parteneriale corespunzătoare sexului biologic. Într-o relaţie sănătoasă, partenerii se respectă unul pe celălalt, se susţin reciproc, comunică direct şi sincer şi acceptă diferenţele dintre ei. Ei au o relaţie intimă profundă şi extinsă
în aspectele importante ale vieţii. Probleme în cuplu pot apare din multe cauze: lipsa comunicării sau comunicare ineficientă, probleme financiare, insatisfacţie sexuală, dezacorduri privind educaţia copiilor, distribuţia rolurilor şi sarcinilor în familie. Toate aceste probleme, nerezolvate la timp provoacă distanţare afectivă, emoţională, generează un climat familial tensionat şi pot duce chiar la agresivitate verbală şi fizică. În acest caz, unele cupluri aleg să divorțeze, fără să mai încerce să vindece sau să repare ceva, fără să mai încerce să se reconecteze unul la celălalt, fără să mai dea o șansă relației. Alte cupluri conștientizează că acest impas în care au ajuns reprezintă un moment extrem de important pentru relația lor, dar și pentru fiecare partener în parte, deoarece chiar dacă pare un ”punct mort”, acesta poate fi de fapt un punct de pornire. Este foarte important ca ambii parteneri să-şi dorească să salveze relaţia. Partenerii sunt puși față în față cu ei înșiși înainte de toate. Este momentul adevărului. Este momentul ca fiecare să se privească în oglindă, să conștientizeze cine a devenit, cine e noua persoană pe care n-a avut timp să o cunoască până acum, fiind prins în amalgamul de stări și trăiri din viața cotidiană. Partenerii sunt învăţaţi, încurajaţi să comunice corect, eficient, să vorbească deschis ,cu sinceritate despre nevoile emoţionale personale dar şi despre aşteptările lor. Ideea că celălalt trebuie să se schimbe, fără ca eu să fac nimic trebuie înlocuită cu dorinţa de schimbare personală în bine, în favoarea relaţiei.
Referințe bibliografice:
- Anghel, E., 2011, Psihologia educației pe tot parcursul vieții – pentru specialiști și
adulți interesați de propria lor dezvoltare, Bucureşti, Editura For You; - Mitrofan, I. şi Ciupercă, C. 1998, Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia
familie, Bucureşti: Ed. Mihaela Press; - Revista Calitatea vieții, XXI, nr1-2, 2010, p5-58, Popescu, R., Profilul familiei
românești contemporane; - Revista de psihologie, nr .59, 2013, Robu, V. și Băgireanu, P, Predictori ai adaptării
maritale în rândul adulților: rolul trăsăturilor de personalitate; - http://psihologie-constanta.ro/blog/?tag=model-familial-tradițional.