Terapeutul, persoana cu care urmează să stabilești o relație pentru mai mult timp, contează mai mult decât alegerea sistemului terapeutic. Să fie cineva cu care ai un contact profund și cu care reușești să comunici, să te simți înțeles contează foarte mult. Pentru că relațiile sunt bazate pe încredere și respect, exact lucrurile acestea ar trebui să le simți și tu în ceea ce privește terapeutul cu care dorești să lucrezi.

Într-un studiu important efectuat în 1979, câţiva cercetători demonstrează că orice formă de terapie poate fi eficientă dacă sunt îndeplinite anumite criterii: terapeutul să acţioneze cu bună-credinţă; pacientul să fie sigur că terapeutul cunoaşte tehnica; pacientului să-i placă terapeutul şi să-l respecte; şi terapeutul să aibă capacitatea de a crea relaţii bazate pe înţelegere.

Una din calitățile inerente ale unui psihoterapeut este capacitatea empatică. Rolul terapeutului este de a capta și de reflecta semnificația personală a cuvintelor beneficiarului – mai mult decât de a răspunde conținutului lor intelectual; el trebuie să facă abstracție de propriile sale valori, principii de viață, nevoi sentimentale și să se abțină în a aplica criteriile realiste, obiective și rationale care îl conduc în afara interacțiunii sale cu beneficiarii. El este acolo pentru te orienta către tine însuți, către nevoile tale, să te pună pe drumul tău, nu pe drumul terapeutului, etc. Terapeutul este un intermediar, cu rolul ingrat de salvator. Când beneficiarul nu mai are nevoie, pleacă pentru că toate s-au rezolvat.

Autenticitatea / acordul comun sau starea de congruență a terapeutului. Starea de acord ce există între experiență și reprezentarea sa în conștientul individului normal; acest acord presupune că nu există eroare în percepția experienței. Terapeutul nu se poate mulțumi să acționeze: ca și cum ar simți sentimente călduroase față de client; ca și cum s-ar pune de acord cu acesta; ca și cum s-ar abține să judece; ca și cum ar accepta beneficiarul așa cum este; ca și cum ar vrea ca clientul să ia conducerea discuției etc. Trebuie ca, într-o manieră generală, el să simtă sentimentele pe care le manifestă sau să fie congruent (termen din domeniul psihologiei).

Terapia este si o forma intimă de învățare, ea cere un profesionist care dorește să renunțe la rolul stereotip și vrea să fie o persoană reală și autentică în relația terapeutică. Tocmai acest context al relației de la persoană la persoană este cel din care beneficiarul poate experimenta și învăța creșterea. Dacă în postura de terapeuți ne ascundem în spatele securizant al rolului profesional pe care îl avem, la rândul lor, beneficiarii noștri se vor ține și ei ascunși de noi. Dacă devenim doar niște experți tehnici și părăsim sentimentele și propriile noastre reacții și valori sau ne detașăm de profesia noastră, rezultatul va fi o terapie sterilă. Doar prin identitatea și trăirile noastre putem veni în contact semnificativ cu beneficiarii noștri.

Dacă afișăm un comportament incongruent, neasumându-ne răspunderea ori ne prefacem pentru a rămâne nedescoperiți și vagi, atunci ne putem aștepta din partea beneficiarilor la imitarea acestui comportament sau la neîncredere din partea lor.

Maturitatea emoțională a terapeutului. Capacitatea de a participa la procesul de schimbare a unei alte persoanae, presupune o angajare a întregii persoane la procesul terapeutic. Este capacitatea de a se comporta în manieră „aseptică” în stabilirea și menținerea legăturilor afective strânse, dar subordonate unui scop care le depășește. Această calitate se poate descrie ca fiind capacitatea și voința autentică de a servi – nu drept judecător sau model – ci simplu rezonator și amplificator la eforturile de redresare ale beneficiarului.

Înțelegerea de sine. Dacă este adevărat că „instrumentul principal al terapeutului este personalitatea sa”, rezultă că a cunoaște acest instrument este de o importanță primordială pentru cine îl folosește.

Care trebuie să fie etica unui terapeut?

În continuare sunt redate câteva afirmații ce pot ghida practicianul în practica psihoterapeutică (Corey G., 1990):

1. Este conștient de ceea ce înseamnă propriile sale nevoi, de modul cum se manifestă acestea în practica profesională și cum nevoile și comportamentul lui influențează pe beneficiarii săi.
2. Are experiența și pregătirea necesară pentru ceea ce susține și pentru intervențiile pe care le încearcă cu beneficiarii.
3. Este conștient de limitele competenței sale și solicită supervizare ori îndrumă beneficiarul împreună cu un referat spre un alt terapeut mai competent, atunci când realizează că a atins aceste limite personale. Fiind conștient de posibilitățile alternative la terapie ale comunității va îndruma în mod corespunzător clientul, în astfel de situații.
4. Cu toate că practicienii cunosc standardele și normele organizației profesionale din care fac parte, apelează la rațiune și judecată în aplicarea acestor standarde în situații particulare. Ei realizează că anumite probleme nu au răspunsuri clare sau definitive și vor accepta responsabilitatea de a căuta răspunsurile adecvate pentru acele situații.
5. Este important pentru orice practician să aibă un sistem teoretic bine închegat în ce privește schimbarea comportamentului după care se conduce în practica lui.
6. Își reactualizează cunoștințele și deprinderile prin diferite forme de educație și pregătire continuă.
7. Evită orice fel de relație cu beneficiarii, care în mod clar dăunează relației terapeutice.
8. Informează beneficiarii despre orice circumstanță care ar putea afecta confidențialitatea relației terapeutice și despre orice problemă care în general ar putea afecta aceasta relație.
9. Este conștient de atitudinile și valorile sale, și recunoscând rolul pe care îl joacă sistemul său de credințe în relația cu proprii beneficiarii, evită să le impună aceste credințe într-o manieră fie ea subtilă sau directă.
10. Informează beneficiarii despre scopurile terapiei, tehnicile și procedeele ce pot fi utilizate, posibilele riscuri ce sunt asociate cu intrarea într-o relație terapeutică și orice alt factor care poate influența decizia beneficiarului de a intra în terapie.
11. Este conștient că îi învață pe beneficiarii săi și printr-un model pe care-l oferă el ca persoană. Astfel va depune efortul să practice în propria sa viață ceea ce le cere beneficiarilor.
12. Este conștient de bagajul său cultural pe care îl aduce în relația terapeutică și recunoaște modalitățile prin care valorile culturale ale beneficiarilor săi participă la procesul terapeutic.
13. Învață permanent să cumpănească și să analizeze dilemele etice realizând că multe dintre ele sunt complexe și nu au soluții simple și că dorința de a se consulta cu alți specialiști din domeniu este un semn de maturitate profesională.

REFERINȚE

Orientarea experiențială în psihoterapie – Iolanda Mitrofan

https://monitorulpsihologiei.com/minutul-de-lectura-terapeutul-tau-conteaza-mai-mult-decat-alegerea-sistemului-terapeutic/