După câteva ședințe ți-ai dat seama că „nu au sens temele date”, „nu e vorba de ceea ce spune terapeutul”, „alta e problema”, „te poți vindeca și singur/-ă”, „nici ceilalți terapeuți (au fost mai mulți la care ai fost) nu au descoperit ce ai” etc.? Atunci citește în continuare!
Complianța reprezintă un factor deosebit de important în succesul terapeutic. Lipsa complianței este cauza numărul I de eșec terapeutic în lume! Nedepistată, lipsa de complianță crează dubii privind eficiența terapeutică și generează proceduri inutile de „diagnostic” și schimbări dese sau radicale de intervenție (tehnici, metode), creșteri mari ale timpului și costurilor acordate schimbării propuse.
Complianța terapeutică reprezintă acordul, aderarea sau conformarea comportamentală a clientului (modul în care respectă indicațiile de modificare a stilului de viață) la mijloacele terapeutice recomandate de terapeut (coach, psihoterapeut, consilier dezvoltare personală, medic, kinetoterapeut s.a.), necesare ameliorării stării de sănătate: tratament medicamentos si/sau nemedicamentos – fizioterapie, consiliere psihologică, un nou stil de viață, comportament alimentar, mod de gândire, controlul gândurilor și emotiilor, autosugestie și dialog interior, petrecerea timpului liber.
Complianța reprezintă un ansamblu comportamental complex, influențat semnificativ de: statutul socio-economic al pacientului, abilitățile personalului terapeutic si organizarea sistemului terapeutic de schimbare.
De ce nu cooperează oamenii cu psihologii?
1. cauze de ordin funcțional – prezența barierelor/rezistențelor fizice și psihice
2. negarea problemelor emoționale, de relaționare, de sănătate ș.a.
3. teama de manipulare
4. teama de efectele secundare ale schimbării
5. neîncrederea în abordarea respectivă sau în terapeut
6. o relație nesatisfăcătoare cu terapeutul
7. experiențe anterioare în care rezultatele intervenției au fost sub nivelul așteptării pacientului.
8. dificultate în acceptarea unui “diagnostic” sau a indicațiilor terapeutice (“temele pentru acasă”)
9. nu au înțeles importanța respectării indicațiilor terapeutice
10. nu au înțeles indicațiile terapeutice – acestea sunt formulate peste nivelul lor de educație
11. costul ghidajului/intervenției terapeutice
Oricare dintre motivele menționate mai sus invoci pentru întreruperea ședințelor este necesar să porți o discuție cu terapeutul pentru a clarifica și lămuri orice aspect.
Terapeutul/ghidul nu poate stabili dacă clientul sau va fi sau nu compliant, dar poate să se aștepte la non-complianță, deci se poate asigura de următoarele aspecte:
1. stabilirea unei relații bazată pe respect reciproc – o reevaluare și recalibrare a acestui aspect e bine să aibă loc constant
2. instruirea asupra importanței respectării indicațiilor terapeutice – prin „temele de acasă” terapeutul urmărește ceva ce ține de planul lui de intervenție și are legătură cu scopul tău. Poate nu vezi finalitatea și rostul pe moment, este greu sau pur și simplu apare rezistența psihologică. Dacă da, înseamnă că aici ai de lucrat și cel mai bine este să discuți cu terapeutul tău privind dificultățile pe care le întâmpini, ce idei ai despre, vă puteți amuza, poți integra mai ușor etc.
3. educarea anturajului (dacă este posibil) în legătură cu importantă respectării indicațiilor terapeutice – alte persoane implicate sau care ar putea să favorizeze/ colaboreze respectarea indicațiilor terapeutice
4. indicațiile terapeutice recomandate vor fi pe cât posibil simplificate, clar formulate (pe înțelesul clientului), atât verbal cât și scris și vor ține cont de gradul de imposibilitate fiziologică (exp. orbire, surzenie, incapacitate motorie etc.)
5. verificarea complianței înainte de a afirma ineficacitatea terapeutică – aici este de explorat împreună cu terapeutul ideea de a ieși din procesul terapeutic: de unde ați plecat, unde ați ajuns, care sunt frământările etc
6. dozarea indicațiilor terapeutice („temele pentru acasă”) de la cele mai ușoare către cele mai dificile
Este necesar să înțelegi și să accepți că drumul spre schimbare este o muncă de echipă, zilnică și că este important ca terapeutul să fie „ajutat ca să ajute”!