Să alegi cadoul de Crăciun pentru un copil nu e nici pe departe simplu. Psihologii atrag atenția că nu e suficient să ne ghidăm după vârstă sau trenduri: trebuie să ținem cont de nivelul de dezvoltare și de nevoile emoționale ale copilului. Un cadou potrivit stimulează creativitatea, autonomia și relațiile sociale.
Atunci când alegem cadoul de Crăciun pentru un copil, nu este suficient să ne gândim doar la câni ani are acesta. Psihologul Monica Dobre subliniază că este la fel de important să ținem cont de nivelul de dezvoltare al copilului.
„Copiii supradotați, de exemplu, se pot plictisi cu ușurință de activitățile specifice vârstei biologice, iar copiii cu o întărziere în dezvoltare pot deveni frustrați și agitați dacă gradul de complexitate al unei activități este prea ridicat, ei având nevoie să recupereze etapele anterioare”, explică Monica Dobre.
Psihologul clinician și psihoterapeut Eliza Cogian adaugă că un cadou potrivit „trebuie să sprijine etapa de dezvoltare a copilului”. Pentru cei mici, între 0 și 3 ani, contează siguranța și stimularea senzorială și motrică. La copiii de 4-7 ani, jucăriile de rol sau simbolice ajută la dezvoltarea imaginației, iar pentru cei între 8 și 12 ani, jocurile de strategie, construcție sau colaborative devin esențiale. Adolescenții, în schimb, au nevoie de cadouri care să le susțină autonomia, identitatea și sentimentul de apartenență.
„Un criteriu esențial nu este valoarea materială a cadoului, ci cât de bine se potrivește cu nevoile emoționale și cognitive ale copilului”, subliniază Eliza Cogian.
Psihologul Andreea-Roxana Linu completează perspectiva, amintind că modul în care alegem cadourile transmite copiilor „cum arată iubirea, ce se întâmplă cu dorințele lor, cum se gestionează așteptarea și frustrarea”.
Dorințele copilului vs ce e „mai bine” pentru el
Echilibrul între dorințele copilului și ghidarea părintelui este esențial. Eliza Cogian spune că preferințele copilului reflectă interese autentice și contribuie la stima de sine, dar părinții au rolul de a orienta alegerile fără a le impune.
„Un cadou bun este adesea o combinație între dorința copilului și o formă care aduce beneficii educaționale sau relaționale. Atunci când copilul primește constant doar ceea ce „ar trebui” și nu ceea ce își dorește, poate apărea frustrare sau dezinteres”, punctează psihoterapeutul Eliza Cogian.
Monica Dobre avertizează că dorințele copiilor nu sunt întotdeauna pure. Ele pot fi influențate de presiunea socială sau de trenduri. De exemplu, dorința de a avea anumite jocuri video poate veni din dorința de a fi „ca ceilalți”, nu dintr-un interes autentic.
„Ceea ce își dorește cu adevărat fiecare copil, nu este cel mai scump sau cel mai lăudat cadou, ci acela care spune, fără cuvinte ca este Văzut, Aapreciat, Iubit”, declară Andreea-Roxana Linu.
Prea multe cadouri? „Copiii au nevoie de limite sănătoase pentru a dezvolta autocontrol și apreciere”
Excesul de cadouri poate avea efecte negative. Psihologul Eliza Cogian atrage atenția că prea multe jucării sau obiecte scumpe reduc capacitatea copilului de a se bucura autentic, creează așteptări nerealiste și pot duce la asocierea iubirii cu valoarea materială.
„Pe termen lung pot apărea dificultăți în toleranța la frustrare, tendințe consumiste sau scăderea recunoștinței. Copiii au nevoie de limite sănătoase pentru a dezvolta autocontrol și apreciere”, transmite Eliza Cogian.
Monica Dobre subliniază că, dacă copilul primește întotdeauna tot ce își dorește, va considera cadourile un drept și va reacționa în consecință atunci când apar limitele.
Cadouri cu sens: cum aleg părinții dincolo de trenduri
În fiecare an există anumite jucării „la modă”, iar psihologii spun că părinții nu ar trebuie să se lase distrași de „ce e în trend” pentru a cumpărat cadourile copiilor.
„Nu trebuie să ținem cont doar de dorința copilului pentru că ne este milă sau pentru că toți ceilalți au și nici al nostru nu trebuie să fie mai prejos. Îi facem un deserviciu uriaș. Copilul trebuie să își dezvolte capacitatea de a analiza, să fie responsabilizat, ajutat să înțeleagă dacă acea alegere este personală sau influențată și să accepte că nu se poate ca mereu să primim sau să facem ce ne dorim”, subliniază psiholog Monica Dobre.
Eliza Cogian recomandă ca părinții să se concentreze pe nevoile reale ale copilului, nu pe ce este la modă. Potrivit acesteia, întrebări precum „Ce dezvoltă acest cadou?”, „Cu cine se va juca copilul?” sau „Îl ajută să se conecteze cu ceilalți?” pot transforma cadoul într-un „instrument de relație, nu doar într-un obiect uitat într-un colț de cameră a doua zi”.